Depresia de sărbători – identificare și demascare, simptome și forme

Sărbătoarea Crăciunului este un moment în care familia se reîntregeşte, din locuri dintre cele mai diferite, în casa părintească, în mijlocul celor dragi, împărtăşind reciproc experienţele din timpul anului şi trăind în comuniune şi armonie. Însă, unele din persoanele lipsite de acest suport „ruminează”, adică adâncesc gândurile şi sentimentele negative, de însingurare şi izolare.

Este paradigmatică relatarea în care, la un psihiatru, merge un om depresiv, cerându-i ajutorul. Văzându-i suferinţa, specialistul îi recomandă, într-o primă fază a intervenţiei, să asculte muzică relaxantă; mai apoi, să citească o carte reconfortantă, dar în final, văzând ineficienţa acestor sfaturi, îi recomandă să meargă la Teatru, la una din comediile lui Moliere, garantându-i că astfel îşi va schimba starea sufletească. Bolnavul său, şi mai deprimat, îi răspunde: „Doctore, eu sunt Moliere!”.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre au demascat, în operele lor duhovniceşti, duhurile răutăţii sau patimile care atacă sufletul omenesc şi care caută să îi răpească fericirea şi mântuirea. Acestea, precum spune Sfântul Ioan Casian, „atacă sufletul omenesc, din primele momente ale tinereţii şi puţini sunt cei care s-au izbăvit de ele, deplin, până la moarte”.

Un duh la fel de viclean, o patimă larg răspândită şi cu efecte devastatoare, este tristeţea sau depresia. Despre ea, aceiaşi Părinţi duhovniceşti spun că este asemenea unui vierme, care pătrunde până în măduva fiinţei umane – trup şi suflet –, afectându-o grav, uneori iremediabil.

Faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a revizuit recent prognozele sale, apreciind că depresia, ca incidenţă, va trece, în curând, pe locul al doilea, imediat după bolile cardiovasculare şi depăşind frecvenţa cancerului, arată gravitatea acestei suferinţe. Ea este socotită, în prezent, „ciuma secolului al XXI-lea”, „boala secolului”, „regina afecţiunilor psihice” ale omului contemporan.

Ne putem face o idee clară despre larga răspândire a acestei suferinţe doar şi cunoscând faptul că, din anul 1940 şi până în prezent, rata creşterii ei a fost de 400-700%; cea a creşterii anuale este de 8%, iar volumul vânzărilor de medicamente antidepresive creşte şi el, anual, cu 42%.

Denumirea ei provine din latinescul, „depressio”, care înseamnă „scufundare”, „coborâre”, „prăbuşire”, „afundare” şi surprinde exact sentimentul pe care îl trăieşte cel care a căzut în capcanele ei: acela că, dacă până acum, păşea pe un teren puternic şi stabil, datorită unui eveniment, pe care nici el nu îl poate înţelege, explica şi gestiona prea bine, începe să simtă că păşeşte pe un pământ tot mai instabil, se scufundă tot mai adânc şi că nimic nu îl mai poate salva.

Dintre cauzele acestei suferinţe, Spiritualitatea Ortodoxă identifică „filavtia” sau iubirea păcătoasă de noi înşine, înţeleasă ca o iubire faţă de trup şi faţă de plăcerile lui păcătoase; frustrarea sau neîmplinirea unei dorinţe; mânia şi lucrarea duhurilor rele, mai ales în stările de deznădejde. La acestea, ştiinţa medicală mai adaugă: cauze genetice; biologice, psihologice, de mediu, boli incurabile etc.

Cunoscătorii sufletului omenesc au observat că depresia poate apărea oricând şi că poate afecta pe oricine, în orice parte a lumii s-ar afla, oricărui sex sau categorii sociale ori profesionale i-ar aparţine. Mai mult chiar, se apreciază că în 80% dintre cazurile în care o persoană se prezintă la un consult medical general, reclamând probleme cardiace, gastro-intestinale, de somn sau greutate, psihologice etc., se ascunde, de fapt, o depresie mascată.

Lucrările de specialitate vorbesc despre o aşa-numită „triadă negativă”, constând în: 1) evaluare autodepreciativă asupra propriei persoane, cel depresiv considerându-se a fi lipsit de valoare, incapabil, inutil, fără şanse, înfrânt; 2) viziune pesimistă asupra lumii, considerată un loc neprietenos şi ostil, plină de primejdii şi de pericole, un obstacol în calea realizării personale şi a fericirii proprii; 3) percepţie lipsită de perspectivă şi de speranţă, asupra viitorului, perceput în culori sumbre.

Gravitatea bolii se stabileşte în funcţie de alte nouă simptome: dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei; diminuarea marcată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile; pierdere semnificativă în greutate, fără a ţine o dietă, ori, dimpotrivă, acumulare în greutate; scădere sau creştere zilnică a apetitului; agitaţie sau lentoare psihomotorie; fatigabilitate sau lipsă de energie; sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă; gânduri recurente de moarte, ideaţie suicidară ori tentativă de suicid.

Prezenţa acestor indicii, pentru o perioadă de mai mult de 2-3 săptămâni, trădează un episod depresiv.

Ca factori de risc, sunt identificaţi: temperamentul dizarmonic, cu tulburări depresive în familie, ori recidiva; sexul feminin; lipsa unui serviciu, a unei familii proprii sau statutul de divorţat; evenimente traumatice din viaţă, precum moartea partenerului sau a unui membru apropiat din familie; stresul psihosocial, marcat de conflicte interumane sau la locul de muncă; evenimentele negative timpurii: abuzarea sau agresivitatea, resimţită în copilărie, moartea unui părinte sau divorţul acestora, până la împlinirea, de către copil, a vâstei de 11 ani; diferite etape ale vieţii: adolescenţa, senectutea; locul geografic şi anotimpul; consumul sau dependenţa de substanţe, care alterează fizic şi psihic: alcool, tutun, narcotice; boli cronice şi grave.

Sfinţii Părinţi vorbeau şi despre o tristeţe bună şi mântuitoare, acel „doliu spiritual” şi „străpungere a inimii”, care avea sensul întristării de pe urma păcatelor şi conducea spre pocăinţă şi restabilirea liniştii şi a păcii lăuntrice. Însă, omul de astăzi, tot mai îndepărtat de Dumnezeu şi mai străin de viaţa spirituală autentică, trăieşte forme tot mai viclene ale acestei boli.

Se vorbeşte, astăzi, despre „depresiile de promovare” sau „de succes”, despre „oniomanie” sau furia cumpărăturilor; despre „depresia de non-shopping”; despre „depresia de week-end” sau de „Holiday” şi, ceea ce este îngrijorător, despre o depresie fără motive reale, aşa-numita „depresie existenţială” sau „noogenă”, „noologică”, datorată nu traumelor suferite, ci unei proaste înţelegeri şi raportări faţă de evenimentele vieţii, pe care cel trist le vede ca fiind implacabile, catastrofice, fără putinţă de schimbare în bine şi datorate, în mod exclusiv, lui.

Depresia de Holiday este întâlnită mai ales la cei singuri, lipsiți de prieteni sau de persoane apropiate.

Sărbătoarea Crăciunului este un moment în care familia se reîntregeşte, din locuri dintre cele mai diferite, în casa părintească, în mijlocul celor dragi, împărtăşind reciproc experienţele din timpul anului şi trăind în comuniune şi armonie. Însă, unele din persoanele lipsite de acest suport „ruminează”, adică adâncesc gândurile şi sentimentele negative, de însingurare şi izolare. Ele gândesc că, în timp ce toţi ceilalţi oameni au parte de un cămin cald, alături de persoanele cele mai dragi, adunându-se în jurul bradului împododit magic şi luminat mirific, oferindu-şi unii altora daruri, dintre care cel mai de preţ este darul prezenţei fizice şi căldura sufletească, ele sunt uitate şi izolate, singure şi disperate. Astfel, intră în vâltoarea unei periculoase furtuni sufleteşti, din care se iese cu multă dificultate şi cu efecte dramatice, manifestate atât asupra sufletului, dar şi la nivel fizic sau somatic. Am putea spune că intră în însăşi inima depresiei, fără să o dorească, fără să o cunoască prea bine şi fără să dispună de mijloace de salvare eficientă.

Într-un text viitor, vom prezenta armele duhovniceşti şi căile psihologice dintre cele mai eficiente împotriva acestui duh perfid şi viclean, al tristeţii sau „depresiei de Holiday”, între care excelează credinţa puternică în Hristos Domnul, al cărui nume ebraic – „EMANUEL” – înseamnă „DUMNEZEU ESTE CU NOI”; precum şi rugăciunea stăruitoare, pe care Sfântul Ioan Scărarul o socoteşte a fi „secure împotriva deznădejdii”.

De la același autor

Ultimele din categorie