Obsedatul care te lovește neobosit în același punct sensibil, fără să se plictisească - diavolul

Una dintre tacticile diavolului este să meargă din viclenie în viclenie, până când se asigură că te doboară. Dar adu-ți aminte: ceea ce nu te omoară te face mai puternic!

Să spunem, spre exemplu, că una dintre persoanele dragi ți-a greșit. Dacă nu ai primit gândul rău de judecată și ai ales să ierți, te poți trezi în următoarele clipe sau chiar zile cu gânduri de acuzare de sine nesănătoasă, de vinovăție. Că ai permis prea multe acelei persoane sau că ai tu o problemă, din moment ce tot atragi astfel de situații. Dacă nu primești nici gândul fals de vinovăție, poate te trage în jos faptul că-ți plângi de milă: că numai ție ți se întâmplă, că e a nu știu câta oară când tragi aceeași suferință și că toată lumea e rea. Nu te doboară nici asta?

Ei bine, se spune că diavolul este un obsedat care lovește în același loc, fără plictiseală. Așa că dacă ai ceva probleme cu deznădejdea, de regulă, după atâtea încercări nereușite de rupere a bucuriei, poate că afundarea în deznădejde îi va satisface diavolului planul. Așa că, luptă-te! Luptă-te cu gândurile parazite: că nimic nu se lipește de tine, că toate planurile tale au eșuat, că toate persoanele dragi ți-au greșit și că viața, în definitiv, este fără rost. Luptă-te cu gândul că nu știi care ți-e calea și că parcă ești complet neajutorat.

Starea aceasta a omului care în astfel de clipe critice uită de pronia, mila și dragostea lui Dumnezeu, deși pătimașă, poate fi și loc de întâlnire cu Domnul. Este marginea prăpastiei, cea în care omul se poate da înapoi să bea un ceai, precum ne învață Părintele Sofronie Saharov, mulțumind pentru toate. Sau, pentru omul poate duce, este „criza” în care se poate pocăi și ruga, după cuvântul dat Domnului de Sfântul Siluan Athonitul: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjui”. Căci chiar în iadul cel mai ascuns din noi, când existența pare că își pierde sensul, omul nou capătă viață. Nu degeaba e vorba „ce nu te omoară te face mai puternic”. Căci lupta care se dă în noi și pe care o duce Hristos, răstignindu-se la infinit, este o luptă a biruinței. Creștem în înțelepciune și este o cale pe care, dacă o alegem, Domnul ne stă mereu alături. Calea de la durere, la curățire, la înțelepțire, către îndumnezeire.

De la același autor

Ultimele din categorie