Un copil strivit de condiționări ajunge un adult care nu îndrăznește să-și trăiască propria viață

În unele familii, atunci când dragostea este condiționată de o jertfă neasumată, când copilului i se transmit mesaje precum „dacă m-ai iubi, ai sta cu mine, în loc să pleci la joacă” sau „pentru tine m-am sacrificat, ar trebui să...”, copilul crește adesea cu o frică teribilă de a-și expune gândurile și sentimentele. Efectele asupra adultului de mai târziu sunt dureroase.

E o teamă a rupturii. Legătura de dragoste dintre el și părinți pare că se sfârșește sub presiunea atâtor condiționări și pretenții ale părinților, iar copilul nu îndrăznește să se mai autodelimiteze, așa cum ar fi normal, și să comunice ceea ce simte și gândește. Identificându-se cu nevoile și dorințele părinților, ajunge la maturitate să facă pe placul tuturor, de teama despărțirii, intrând în tipologia psihologică a „salvatorului”. Ceea ce e tragic este că va sfârși salvându-i pe toți, mai puțin pe el însuși...

Astfel, netrăind cu adevărat viața lui, copilul va crește ascunzând în inima sa durerea și furia unor relații toxice, căci el a fost nevoit să dea de unde nici nu a apucat să pună, mai întâi. Căci pentru a iubi, pentru a oferi, este nevoie să ne facem noi întâi vas al iubirii Domnului, iar apoi să revărsăm preaplinul peste cei cu care ne întâlnim. Și există, așadar, pornirea copilului ajuns adult de a se rupe de toți, de a se izola, protejându-se, crezând că aceea este libertatea, că în sfârșit a ajuns-o din urmă.

Etapă cu etapă, sufletul lui învață că, da, nu este iubire sănătoasă ceea ce a trăit și practicat în primii săi ani de viață, dar că nici izolarea pe care și-o autoimpune la maturitate nu este iubire. Înțelege că nici oamenii care i-au cerut dragostea în mod disperat – și nu i-au dăruit-o – nu au cunoscut-o, la rândul lor, poate nici de la părinți, poate nici pentru că nu le-a făcut nimeni cunoștință cu Dumnezeu.

Dar ajuns adult, copil interior are această șansă de a se umple el, mai întâi, de iubirea Domnului, pentru ca mai apoi să o ofere asumat celor mai „sărăcuți” decât el. Și chiar dacă, la început, destinatarii darurilor sale de iubire nu vor ști sau nu vor putea să recunoască această iubire, pe măsură ce rugăciunea noastră pentru ei va străbate zidurile dintre noi, vor ajunge s-o primească în inimile lor.

Atunci nu va mai conta ce a fost înainte. Iată, iată... într-o inimă largă încap toate!

De la același autor

Ultimele din categorie