Unde căutăm fericirea? Despre condiția omului ratat

Reflecții

Unde căutăm fericirea? Despre condiția omului ratat

    • Unde căutăm fericirea? Despre condiția omului ratat
      Unde căutăm fericirea? Despre condiția omului ratat

      Unde căutăm fericirea? Despre condiția omului ratat

Societatea de astăzi, mai mult decât cea de altădată, promovează ideea că a fi realizat înseamnă să ai bani, să ai putere, să ai o casă frumoasă și o mașină bună, să fii căsătorit cu cineva bine etc. Modele sociale sunt cei care „au reușit în viață”: starurile de cinema, oamenii cu afaceri prospere, politicienii care călătoresc mult și apar frecvent pe ecranele de televiziune, sportivii talentați. Persoane din aceste categorii, dar și din altele, mediatizate intens, se cuibăresc în subconștientul copilului și al tânărului și al oricărui om, devenind modele pentru viața pe care o au înainte.

Copii fiind, am fost întrebați, cred, cu toții, de unchi, de mătuși, în clasa I-a de învățătoare, ce dorim să devenim când vom crește? Cei mai mulți răspundeam: aviatori, marinari, cosmonauți... Fetele, în general, doreau să se facă doctorițe. Au fost și unii care, din naivitate, învățați de cei mari, au spus că vor să se facă... musafiri.

Tinerii, adolescenți în clasa a VIII-a și apoi în liceu, făceau planuri mărețe. Vorbeau despre viitorul lor. Visau cu voce tare și sper că și astăzi fac la fel. Unii visau la o cariera strălucită, de ofițeri în armată, de medic sau inginer inventator, alții își doreau foarte mult să aibă o familie frumoasă, o viață trăită în armonie cu soțul sau soția și cu mulți copii. Se visa cu ochii deschiși, fiecare descriind, în culori frumoase și cu multe amănunte, familia pe care o va întemeia sau modul în care realizările profesionale și faptele sale mărețe vor schimba lumea.

La 15-18 ani, după ce ai citit Jules Verne, Cireșarii, Misterele Parisului, Contele de Monte Cristo, Robinson Crusoe, dar și Crimă și pedeapsă, Potopul, Război și pace, totul este posibil. După ce ai mai văzut și Zorro, Nemuritorii, Omul păianjen, Ștefan cel Mare, simți că toată lumea este a ta, că totul și toate se pot realiza, numai să vrei. Aveam sentimentul, seara, când cerul era înstelat, că dacă am fi sărit puțin mai tare, am fi putut prinde o stea. Când mergeam la munte cu clasa, în special pe Rarău, cocoțați pe stâncile cele mai înalte, deasupra lumii, întindeam, mulți dintre noi, brațele ca pe niște aripi și... aproape că zburam. Făuream vise și trăiam în ele.

Dar anii trec... ca norii grei pe șesuri. Copilăria și adolescența rămân undeva în urmă. Tânărul se strecoară în viață, încercând să-și găsească un loc. Nu e pregătit să fie dezamăgit. Trebuie, totuși, să se călească și trebuie să se așeze corect în existență. Dumnezeu a îngăduit, astfel, multora dintre noi și suferința, pedagogic, pentru a nu ne îndepărta de El. Căci, bogați sau săraci, mai sus sau mai jos pe scara valorică a societății, trebuie să rămânem cu Dumnezeu. Nu vom greși.

*

Societatea de astăzi, mai mult decât cea de altădată, promovează ideea că a fi realizat înseamnă să ai bani, să ai putere, să ai o casă frumoasă și o mașină bună, să fii căsătorit cu cineva bine etc. Modele sociale sunt cei care „au reușit în viață”: starurile de cinema, oamenii cu afaceri prospere, politicienii care călătoresc mult și apar frecvent pe ecranele de televiziune, sportivii talentați. Persoane din aceste categorii, dar și din altele, mediatizate intens, se cuibăresc în subconștientul copilului și al tânărului și al oricărui om, devenind modele pentru viața pe care o au înainte.

Sistemul de valori al lumii acesteia înghite sistemul de valori spiritual al credinciosului care propune, ca finalitate a vieții, Împărăția lui Dumnezeu. Pe scurt, omul care este asigurat material, care are putere financiară sau politică, despre care se vorbește mult și elogios este realizat, iar cel sărac, necunoscut, necăsătorit, care se descurcă greu, este nerealizat. Noi știm însă că omul, ființa creată după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt, găsește în sfințenie sensul ultim și deplin al existenței sale. Citând unul din titlurile lucrărilor lui Nichifor Crainic, „Sfințenia (este) împlinirea umanului”, înțelegem că nici averea, nici puterea, nici renumele într-un domeniu sau altul nu împlinesc ființa umană. Dorul omului după Dumnezeu nu va fi alinat cu nimic din lumea aceasta. Oricine nu se unește cu Dumnezeu, nu dobândește Duhul Sfânt este un om (ratat) care a ratat ținta, a eșuat. A eșuat în ce privește atingerea scopului vieții sale. Omul de azi este avid de experiențe emoționale și de un trai mereu mai bun, preocupat de calitatea vieții, de sănătate și, în general, de imediat. Țelul celui ce nu se mulțumește cu puțin, cu ceea ce oferă lumea aceasta, este căutarea sfințeniei și cultivarea ei ca plinătate a vieții omului în Dumnezeu.

*

Se spune că un misionar care trăise în India timp de mai mulți ani și un cântăreț celebru ce stătuse acolo doar câteva zile se întorceau acasă, în Statele Unite, la bordul aceleiași nave. După vreo două săptămâni de voiaj pe mare, se apropiau de portul din New York. Pe țărm era mulțime de oameni care așteptau, se vede, pe cineva. Pentru o clipă, misionarul a crezut că-l așteptau pe el. Muncise mult în Orient, construise biserici, întemeiase centre misionare și era oarecum cunoscut în anumite cercuri. Dar nu! Când au acostat, a înțeles că mulțimea aceea de oameni erau cu toții admiratorii cântărețului. Pe el, în schimb, nu avea nici cine să-l ajute la descărcatul bagajelor.

— Doamne, nu pot înțelege, a murmurat misionarul nostru. Eu am dedicat Indiei patruzeci de ani din viața mea, în vreme ce acest cântăreț care cânta cântece lumești a stat acolo abia câteva zile, și iată, aici sunt mii de persoane venite să-i ureze bun sosit acasă. Iar pe mine, pe mine ajuns acasă după atâta muncă, nu mă așteaptă nimeni, măcar să-mi ajute la descărcatul bagajelor.

Domnul îi răspunse însă:

— Fiul meu, tu încă nu ai ajuns acasă.