Fiecare copil va ajunge, în cele din urmă, să fie singurul stăpân al propriei vieți, și sarcina noastră este să-l pregătim pentru acel moment. Nu putem să ne controlăm copii în timpul liceului și apoi să ne așteptăm să ia decizii bune când vor avea libertatea totală în anii următori. Ei evoluează cel mai bine dacă dobândesc ei înșiși deprinderile necesare vieții, de-a lungul timpului. Ceea ce înseamnă să le îngăduim independență pe cât este posibil în perioada cât trăiesc în căminul nostru. Cu cât copiii din anii terminali de liceu își gestionează singuri viața, cu noi veghind îndeaproape, cu atât este mai probabil ca ei să izbândească în fața tuturor libertăților, opțiunilor și responsabilităților, precum și în fața ispitelor nebunești și distructive din timpul facultății sau în viața pe care o vor duce pe cont propriu. (...)

Pentru copii cel mai bine este atunci când părinții sunt implicați și informați, dar nu și la cârma deciziilor lor pe măsură ce cresc. Unii părinți știu cum să ia toate deciziile în numele copiilor lor. Ideea ar fi: „Cât timp trăiești în casa mea, eu hotărăsc ce să faci. Când te vei întreține singur, poți să faci ce vrei.” Foarte bine în cazul în care copiii noștri au doi ani. Însă dacă restricțiile sunt prea severe, copiii noștri nu pot învăța și nu pot să se dezvolte în mod optim. Această abordare nu respectă faptul că, odată cu vârsta, cresc și capacitățile specifice vârstei, și îi încurajează să recurgă la ascunzișuri și le transmite ideea că judecata lor e prea slabă. Ei vor ieși în cele din urmă din cadrul limitelor noastre fără să aibă o bună capacitate de a lua decizii.

Unii părinți aleg să renunțe total. Este un lucru bun când copilul tău are douăzeci și cinci de ani. Însă limitele care sunt prea permisive sunt, și ele, lipsite de respect la adresa copiilor. Copiii se pot simți în nesiguranță și lipsiți de îngrijirea părinților și pot ajunge în situații în care dorințele lor depășesc capacitatea lor de a lua decizii bune. Pentru părinți, dificultatea este să rămână implicați fără să ia toate deciziile în numele copiilor, adică ceea ce au ei nevoie între vârsta de doi ani și cea de douăzeci și cinci. Cu cât reușesc mai bine părinții să fie implicați fără să controleze totul, cu atât mai puțin vor fi deranjați copiii noștri de prezența noastră alături de ei în timpul procesului de învățare. Cu cât copiii noștri se simt mai respectați de noi, cu atât noi putem rămâne implicați și informați, dacă nu chiar stăpâni pe situație.

„Nu este suficient ca părinții să fie devotați. Ei nu trebuie să-i silească pe copii să-i facă buni cu forța. Putem să-i alungăm pe copii de la Hristos când urmărim cele ale religiei noastre cu egoism”. Sfântul Porfirie

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 211-212)

Îți mai recomandăm și: Regulile bine gândite sunt esențiale pentru o dezvoltare bună a copiilor

Copiii au nevoie de limite și reguli sănătoase