Reîncarnarea
Metempsihoza le convine oamenilor şi mai ales ateilor şi necredincioşilor. Este viclenia cea mai mare a diavolului. Diavolul îi ţine într-o viaţă de păcat, cu gândul că sufletul pleacă şi revine de mai multe ori în această lume.
- Părinte, cum oare unii oameni, chiar şi cultivaţi, cred în metempsihoză?
- Metempsihoza le convine oamenilor şi mai ales ateilor şi necredincioşilor. Este viclenia cea mai mare a diavolului. Diavolul îi ţine într-o viaţă de păcat, cu gândul că sufletul pleacă şi revine de mai multe ori în această lume. „Ei, dacă de data aceasta nu reuşeşti, le spune diavolul, vei reveni în viaţă şi vei reuşi a doua oară. Şi dacă iarăşi nu reuşeşti, vei veni, vei reveni, vei evolua...”. De aceea unii ca aceştia şi spun: „Nu-i nimic dacă fac şi acest păcat”, şi nu le pasă. Trăiesc fără luare-aminte şi nu se pocăiesc. Vezi cum îi orbeşte diavolul şi cum îi prinde în iad? Nu am văzut un vicleşug al diavolului mai mare decât acesta, cu care să-i adune pe oameni în iad. Şi dacă diavolul te prinde bine o dată, oare te va mai lăsa să te întorci? Aceasta este teoria cea mai rea dintre toate teoriile hinduiste.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoința duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 248-250)
Prin osteneală și ajutor de la Dumnezeu ne izbăvim de slava deșartă
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro