Relația copilului cu Dumnezeu este cea mai bună investiție în viitor
În copilărie întâlnim încrederea, simplitatea, blândeţea, înduioşarea, mila, puterea imaginaţiei, lipsa durităţii şi a împietririi. De aceea este bine să ţinem copilul cât mai aproape de Biserică; aceasta îi va umple sufletul pentru întreaga viaţă.
Când trebuie să înceapă părinţii să lucreze asupra copilului? De ce sunt importante impresiile din copilărie? De ce trebuie să ne grăbim să umplem inima copilului cu lumină şi bunătate chiar din pruncie?
În copilărie întâlnim încrederea, simplitatea, blândeţea, înduioşarea, mila, puterea imaginaţiei, lipsa durităţii şi a împietririi. Toate acestea formează terenul în care cele semănate dau roade de 30, 60 şi de o sută de ori mai multe.
Iar când, mai târziu, sufletul se va învârtoşa şi se va înăspri, cele primite în copilărie vor putea să-l cureţe şi să-l mântuiască. De aceea este bine să ţinem copilul cât mai aproape de Biserică; aceasta îi va umple sufletul pentru întreaga viaţă.
(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 29)
Cele mai bune jucării sunt cele naturale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro