Mie mi se pare că, în general, relaţiile din familiile noastre au fost diminuate un pic şi de presiunea socia­lă. Sunt zeci de cazuri în care s-au bătut fraţii pentru o palmă de pământ mai mică decât scutecul pe care l-au împărţit când erau copii. Dar, în aceeaşi vreme, am folo­sit cuvântul fraţi anapoda. Fraţii noştri moldoveni de peste Prut, dar i-am umilit cât am putut. Fraţii din Ardeal... Ardealul e o ţară departe în care noi încercăm şi aplicăm tot felul de metode şi, dacă iese bine la ei, le aplicăm şi la noi; dacă iese prost, nu le mai aplicăm, că ei oricum nu contează. Ştiţi că asta era viziunea interbelică asupra Ardealului?! Acest cuvânt, frate, diluat şi diminuat şi anu­lat, efectiv, duce inclusiv la pierderea conţinuturilor reale ale relaţiilor interumane. Ce uşor ne este să ne numim prieteni. Hristos o singură dată foloseşte cuvântul prieten, şi n-aş vrea să fiu în pielea lu' ăla de îi zice Mântuitorul: Prietene, ce ai de făcut, fă! De ce foloseşte atunci cuvântul prieten nu ştiu, dar arată, la un moment dat, că oricât de năprasnic ai fi în trădarea ta, rămâi prieten mântuirii mele, ca să cităm din Rilke...

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 46)