Omul este măsura a ceea ce spune. Îmi amintesc că legăturile acestea, realizate prin cuvânt, între oameni, erau totul în satele noastre, în aşezările noastre din alte vremuri. Buna vecinătate era ca o fixare temeinică a omului pe pământ, între ceilalţi oameni. Acum, la bloc, oamenii nu mai comunică, nu se cunosc între ei, necunoscându-se nu se mai iubesc şi nu se mai preţuiesc unii pe alţii. Lipsa de comunicare îi face nefericiţi, nesociabili, nu se mai influienţează unii pe alţii în bine, să aibă unul ruşine faţă de celălalt, să aibă respect tânărul faţă de bătrân…!

Cât priveşte procesele dintre vecini, şi legile noastre sunt de vină, că sunt făcute ca să poată fi interpretate, lasă loc de influienţare a avocatului, a judecătorului… Şi un avocat bun trăieşte bine din procese pe care le lungeşte cât poate, ca să-i stoarcă pe oameni de bani. Şi aici poate interveni preotul, între vecini, cu o vorbă bună, cu un sfat, cu o pildă din Biblie, cu un cuvânt din înţelepciunea Sfinţilor Părinţi. Că dacă tu, ca preot, auzi că doi vecini se ceartă, se judecă de la un hat, de la un gard, te duci la ei, vorbeşti cu fiecare, încerci o îndreptare creştinească a lucrurilor.

Dacă nu reuşeşti să împaci doi creştini, care se urăsc de moarte, care îşi doresc răul unul altuia, înseamnă că eşti doar un funcţionar la biserică…! Înainte de război doi oameni în conflict, doi vecini, mergeau întâi la preot când aveau ceva de împărţit, când nu se înţelegeau, şi preotul le cântărea povestea, îi ajuta să treacă peste toate.

(Părintele Iustin Pârvu,  Daruri duhovniceşti, Conta, 2007, pp. 134-135)