În prima zi din noul an civil, în Biserica Ortodoxă ne aducem aminte atât de un eveniment din viața Pruncului Iisus, respectiv Tăierea împrejur cea după trup a Domnului cât și de Sfântul Vasile cel Mare. Ahhh ce Sfânt! Un Om-Instituție, un Om care a trăit puțin, dar a făcut atât de multe. Un Sfânt care nu a avut jumătăți de măsură în nimic din ceea ce a intreprins. Doar dacă ne gândim la celebrele Vasiliade, acele instituții tip-spital unde erau tratați toți bolnavii. Și.....gândiți-vă că pe atunci nu existau asigurări medicale. Sau dacă ne gândim la scrierile sale, adevărate tratate dogmatice, antropologice, sociale și nu numai. Un om care în viața lui nu a pierdut timpul, ci l-a fructificat la maxim, devenind cea mai bună variantă a sa, pentru Dumnezeu și pentru semenii săi. Nu voi reda viața lui pentru că ea este cunoscută sau poate fi ușor găsită inclusiv în mediul on-line, însă mă întreb cum ar petrece timpul dintre ani Sfântul Vasile dacă ar trăi astăzi. Mulți dintre creștini fug după Moliftele lui care DA, sunt binefăcătoare mai ales în situații grele de viață. Dar câți dintre cei care caută aceste Molifte, mai mult ca pe niște rugăciuni sau practici magice, îi cunosc viața Sfântului cinstit în prima zi din an? Pentru că dacă i-ar cunoaște-o, ar ști că Sfântul Vasile cel Mare spune între Regulile sale Morale, următoarele: „Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos este necesară și pentru viața veacului acestuia” [1], deci nu doar pentru mântuirea din veșnicie ci și pentru trăirea din această viață.  Iar într-o scriere, respectiv o scrisoare către patriciana Chesaria, același mare sfânt spune: „A lua comuniunea în fiecare zi și a te împărtăși de Dumnezeieștile Taine este un lucru bun și folositor, fiindcă Hristos Însuși spune: «Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică» (Ioan 6,54). Dar noi ne împărtășim de patru ori într-o săptămână: duminica, miercurea, vinerea și sâmbăta și în alte zile, dacă se face pomenirea unui sfânt”[2]. De 4 ori pe săptămână... Cam aceastera frecvență împărtășirii creștinilor în perioada Sfântului Vasile cel Mare. Nu spun că această frecvență ar fi obligatorie, însă ar trebui să ne dea de gândit. În special celor care doresc cu nerăbdare să li se citească Moliftele marelui Capadocian. A nu te împărtăși lunar dar a cere să ți se citească Moliftele atunci când diavolul iți zguduie viața din temelii este ca și cum nu-ți vitaminizezi corpul deloc, din  motive neîntemeiate, iar la o răceală mai puternică ceri intervenția unui mare chirurg. Prima zi a anului nou calendaristic, și fac această precizare deoarece anul nou bisericesc începe pe 1 septembrie, este o zi în care ar trebui să ne întrebăm pe cine vrem să avem alături pe parcursul noului an. Bătrânii din popor spuneau „totdeauna lucrul tău, să-l începi cu Dumnezeu”. Bine, ei nici nu prea știau de conceptele de astăzi, cum ar fi dezvoltare personală, zonă de confort, stres, depresie, destin, etc. Relația lor cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui era una directă, ca o relație tată-Fiu sau fiică-Tată. Dumnezeu era parte din viață și nu ceva sau cineva izolat în viața lor, prezent doar la nevoie, precum SMURD-ul de serviciu la datorie.                                                                                                                          

Omul își începe în Biserică atât viața duhovnicească, la Botez, cât și viața de familie, primind binecuvântarea Cerului. Noul An cum și-l începe?                                               

Uneori, din obligații sociale sau din dorința de a nu ne supăra prietenii, nu putem fi prezenți în noaptea dintre ani în Biserică. Poate că nu-i o tragedie. Dar a nu fi prezent la Sfânta Liturghie din ziua de Anul Nou e un barometru care arată viața ta în raport cu Divinitatea. Și cu Sfântul Vasile, pe care mulți îl caută la anumite slujbe săvârșite în mod special la mânăstiri, dar care cred eu că dacă ar trăi ne-ar dojeni puțin. Nu din răutate ci din teamă ca nu cumva să nu-L uităm pe Pruncul Născut acum câteva zile....Ne-ar dojeni că evităm Potirul și pe Cel Care și-a dat viața pentru noi. Ne-ar dojeni pentru că suntem tentați să apelăm mai mult la un Dumnezeu ce are ca sarcină de serviciu îndeplinirea dorințelor noastre. Ca și cum fericirea noastră este obligația Lui. Da, fericirea noastră este dorința lui Dumnezeu pentru noi, însă nimeni nu ne-o impune, nici măcar El. De aceea, de noi depinde cum va fi noul an. De noi depinde dacă zgomotul petardelor îl înlocuim cu zgomotul clopotelor, dacă muzica de petrecere o înlocuim (nu permanent, ci doar câteva ceasuri) cu muzica bisericească, dacă ambientul celui mai fin restaurant îl înlocuim cu pictura unei biserici și dacă meniul, chiar cotat cu stele michelin, îl dăm pe un meniu format din Trupul și Sângele Celui care, cu adevărat ne iubește, și care ne-a oferit dovada supremă a iubirii lui sublime pentru noi: Jertfa Sa de pe Cruce. Bineînțeles, așa cum la nici o petrecre nu mergi nepregătit, nici la Sfânta Liturghie nu poți participa nepregătit. Mai ales dacă te și impărtășești. Însă, important este să fii. Să fii prezent acolo, pentru ca Domnul să fie prezent în viața ta pe parcursul anului ce tocmai îți deschide porțile. Să fii prezent în biserică, când există și alte posibilități, este un adevărat exercițiu de libertate! Din care tu, nu Domnul, iese învingător. Pentru că să fii prezent în biserică, atunci când aveai invitația și posibilitatea să fii altundeva, este clar o dovadă a faptului că ești un creștin practicant și că Hristos-Domnul ocupă locul care trebuie în viața ta. Adică, locul dintâi! De unde nimeni și nimic nu ți-l poate smulge! Să fii prezent în Casa Domnului la Sfânta Liturghie este o garanție că El va fi prezent în viața ta în noul an, și astfel, cu Iisus alături, nu vei ajunge în situația să ai nevoie de Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Cel puțin, nu în noul an. La Mulți și Binecuvântați Ani!

(Preot Sabin Foca)