Părinţii soţului şi ai soţiei nu sunt numai socri şi soacre, ci şi, de regulă, bunici. Pentru ei, naşterea nepoţilor e câteodată un eveniment nu mai puţin aducător de bucurie decât pentru părinţii înşişi. Părinţii noştri, dădăcindu-şi nepoţii, par a întineri, a retrăi vremea când erau ei înşişi părinţi de copii mici. Uneori, bunicile îşi iubesc mai mult nepoţii decât copiii. Desigur, răsfăţarea nepoţilor de către bunici este un fapt destul de obişnuit. Bunicii nu pot fi judecaţi cu asprime pentru asta, fiindcă o fac numai din dragoste şi aici nu e nici o grozăvie.

Totuşi bunicile trebuie să priceapă că nu trebuie să se amestece în procesul educaţional fără permisiunea părinţilor, nu trebuie să facă lucruri care pot provoca o situaţie conflictuală. Ce este de făcut însă dacă tatăl şi mama îşi educă nepoţii în credinţa şi evlavia ortodoxă, iar propriii lor părinţi se împotrivesc, le este milă de nepoţi, nu le dau voie să postească, să meargă la biserică, ripostează împotriva credinţei? Aici avem de-a face cu o problemă de principiu. Răspunsul este dat în Evanghelie: „Cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37).

Mama unui preot era necredincioasă, şi atunci când veneau la ea nepoţii le spunea uneori câte ceva împotriva lui Dumnezeu. Aflând aceasta, preotul i-a spus cu asprime mamei sale că, dacă va continua aşa, nu îşi va mai vedea nepoţii. Atunci când bunicii se împotrivesc părinţilor în problemele de credinţă, această atitudine trebuie neapărat curmată – bineînţeles, fără a încălca legea respectului faţă de părinţi.

Există însă şi exemple total opuse, când bunicile se comportă cu multă înţelepciune. Mulţi oameni de vârstă mijlocie au primit primele lecţii de credinţă tocmai de la bunici, şi aceste amintiri din copilărie i-au ajutat să găsească apoi drumul către biserică. De ce bunicile şi bunicii aceştia au înţelepciune şi câteodată îşi educă foarte bine nepoţii? Deoarece cresc a doua generaţie de copii şi au tras învăţături din greşelile tinereţii lor.

Soţii trebuie să ţină minte: cum se vor purta ei cu părinţii lor, aşa se vor purta mai apoi şi copiii lor cu ei.

(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 263-264)