În vremea aceea, suindu-Se la Ierusalim, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici și le-a spus lor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor și-L vor osândi la moarte; apoi Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească și să-L biciuiască și să-L răstignească, dar a treia zi va învia. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se și cerând ceva de la El. Iar El i-a zis: Ce voiești? Ea a zis Lui: Zi ca să șadă acești doi fii ai mei unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta, întru Împărăția Ta. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu știți ce cereți. Puteți, oare, să beți paharul pe care-l voi bea Eu și cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezați? Ei I-au zis: Putem. Și El a zis lor: Paharul Meu îl veți bea și cu botezul cu care Eu Mă botez vă veți boteza, dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și, auzind, cei zece s-au mâniat pe cei doi frați. Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Știți că ocârmuitorii păgânilor domnesc peste ei și cei mari îi stăpânesc. Nu tot așa va fi între voi, ci acela care între voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; și cel care între voi va vrea să fie cel dintâi să vă fie vouă slugă, după cum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți. (Matei 20, 17-28) (Joi în săptămâna a noua după Rusalii)

Atunci când precum copii ne imaginam viitorul, ne visam oameni obișnuiți, dar integrați în cele mai diverse categorii: pompier, vânzător la magazin, brutar, polițist, șofer, preot, cântăreț și cântăreață. Pe la vârsta adolescenței, probabil unii dintre noi, începeam să ne gândim cum este să fii șef sau cumva în personalul de conducere dintr-o branșă anume. Visurile cu privire la viitor sunt foarte bune și ajută pe copii și tineri să se focalizeze pe ceva anume pentru a reuși în viață, însă ele nu au neapărat menirea de a se împlini întocmai la maturitate. Sfântul Apostol Pavel spune, în cunoscutul „imn al dragostei” (1 Corinteni 13), că în copilărie gândea și se purta ca un copil, dar la maturitate a lăsat cele ale copilăriei. Tot ceea ce mai înainte vedea ca într-o oglindă diformă, în ghicitură, este altfel la maturitate. Iar puțin mai departe îi sfătuiește pe creștini să fie ca și pruncii, însă la nevinovăție, la curăția vieții, dar să nu rămână prunci la minte (1 Corinteni 14, 20).

Despre această inocență copilărească în răutate și despre maturitate duhovnicească în calea mântuirii este vorba în Evanghelia acestei zile. Ucenicii Domnului încă nu deveniseră maturi în gândirea lor și văzând mărirea de care era înconjurat Domnul Iisus – așa cum era ea, uneori umbrită de dispute cu cărturarii și fariseii – își închipuiau un viitor strălucit alături de Învățătorul lor, devenit într-un viitor apropiat rege peste Israel. Gândirea lor nu era departe de adevăr, numai că Adevărul dumnezeiesc are o altă nuanță, iar slava Împărăției dumnezeiești este de o cu totul altă factură decât slava împărăției lumești.

Aflăm tot din acest text că ucenicii, așa cum noi odinioară ne imaginam să fim prinți sau șefi de locomotivă, își doreau să stea și ei în viitoarea Împărăție hristică de-a dreapta și de-a stânga lui Hristos. Nu își imaginau ceva rău, ba dimpotrivă. Dorința lor era bună, însă ei separau slava dumnezeiască de purtarea crucii. Deși, Domnul le vestea că Împărăția Sa va veni, însă numai după ce Se va sui la Ierusalim și va fi dat în mâna arhiereilor și a cărturarilor și apoi va fi osândit la moarte prin răstignire, totuși cei mai selecți dintre ucenici, Ioan și Iacov, cereau să fie puși ca primii doi adjuncți ai lui Mesia.

Domnul Hristos, pus în fața unei asemenea cereri, Se comportă exact ca un tată iubitor cu fiii săi inocenți. Nu îi apostrofează pentru posibila lor mândrie sau dorință de mărire, de înălțare în raport cu ceilalți zece frați, ci le spune altceva: „Nu știți ce cereți”. Și îi întreabă dacă pot bea paharul pe care El îl bea, desigur, Se referă la paharul suferinței și al suportării nedreptății, respectiv dacă se pot boteza cu același botez, adică al morții violente și nedrepte. Ucenicii răspund repede că pot, la fel cum puțin mai târziu și Sfântul Petru urma a spune că va fi alături de Domnul până la moarte. Iar Iisus auzind acestea, dar mai ales știind cele viitoare, le-a confirmat că vor urma și ei suferințe, piedici, greutăți, pericole de moarte pentru că vor să fie alături de El. Și, cu toate acestea, nu le spune nici că îi așează de-a dreapta și de-a stânga așa cum vor ei, dar nici nu le infirmă. Adaugă doar că privilegiul de a sta de-a dreapta și de-a stânga Lui este o hotărâre care vine de la Dumnezeu și nu se ia după criterii omenești. Aflăm către sfârșitul pericopei evanghelice că ceilalți ucenici s-au supărat pe Ioan și Iacov fiindcă făcuseră o asemenea cerere. Dar Domnul Iisus i-a adunat și i-a învățat că întâietatea în creștinism nu e ca în lumea obișnuită. Cel dintâi nu e cel care stăpânește, ci acela care slujește și suferă pentru aproapele.

Dacă la vârsta unei copilării mai înaintate ne doream să devenim într-un fel sau altul conducători, totuși, urmând cuvintele Domnului observăm că dorința cea mai apropiată pentru a fi pe o poziție bună în viață este cea gândită pe când eram copii. Ne opream asupra unor meserii care stau la baza societății și așează pe om în slujba celorlalți. Desigur că funcția de conducere e bună și de dorit, mai ales pentru cei capabili, dar slava unei poziții înalte nu trebuie nicicum să fie separată de responsabilitatea unei atare funcții. Maturi fiind cu mintea, putem judeca mai bine dacă ne putem asuma visul copilăriei sau nu, iar dacă vom fi onești cu noi înșine, vom fi de ajutor și nouă înșine, dar mai ales celor din jur. Iar aceasta este calea de a materializa în mod creștinesc, responsabil și iubitor, visul primei copilării.