Dacă a fi un părinte bun înseamnă să-i ajutăm pe copiii noştri să înveţe valorile şi virtuţile Împărăţiei lui Dumnezeu, atunci acesta este contextul în care noi trebuie să interpretăm comportamentele lor nedorite.

Interpretaţi fiecare luptă din perspectiva valorilor şi a virtuţilor împărăţiei lui Dumnezeu.

Îmi vine în minte o situaţie prin care trec mulţi părinţi. Alexios, când avea patru ani, plângea înainte de masa de seară.

– Vrea un fursec, mă informă fratele lui mai mare.

– Alexios, vrei un fursec? l-am întrebat eu.

– Da! zise el plângând.

– Când se mănâncă fursecurile? l-am întrebat.

– Vreau un fursec acum! ceru el.

Acum, că am discutat despre motivele unui comportament, putem să ne întrebăm: De ce se poartă urât?

Interpretare negativă: E răsfăţat şi face scene pentru că nu primeşte ce vrea.

Interpretare respectuoasă: E un copil normal. Orice copil vrea desertul înainte de masă. Am putea spune că e în perioada în care învaţă că desertul se mănâncă după masă, nu înainte.

Însă dacă interpretăm această luptă a lui din perspectiva obiectivelor noastre pe termen lung, de a dobândi valorile şi virtuţile împărăţiei lui Dumnezeu, am spune că se luptă să înveţe să aibă răbdare, să se stăpânească şi învaţă ce este disciplina. Învaţă să reziste ispitei de a-şi urma impulsurile şi dorinţele, să facă ceea ce este drept şi frumos. Ceea ce e bine.

Prin fiecare luptă, copiii noştri învaţă valorile și virtuţile împărăţiei lui Dumnezeu.

Alexios învaţă în fiecare zi, cu fiecare masă pe care o luăm împreună. Dacă noi cedăm în faţa dorinţei lui de a primi un fursec sau două, o să îşi piardă pofta de mâncare, o să fie mofturos în timpul mesei, iar mai târziu o să-i fie foame. Dacă nu îşi poate controla impulsurile şi dorinţele şi îşi va trăi viaţa făcând ce îi dictează impulsurile, s-ar putea să îi facă plăcere pe termen scurt, dar, cu timpul, se va simţi neîmplinit. Relaţiile sănătoase, căsătoriile împlinite şi împlinirea în viaţă ne cer să ne controlăm pornirile şi dorinţele şi să alegem ceea ce este bine. Aşa e viaţa. Dacă îl iubesc, voi face tot ce pot pentru a-l ajuta să înveţe cum să reuşească în lupta lui, iar nu să cedez în faţa dorinţelor şi cererilor lui.

Alexios învaţă pe măsură ce se străduieşte să trăiască respectând limitele stabilite de mine şi să aştepte până după masă pentru a primi un fursec. Ceea ce Alexios are nevoie în ceea ce mă priveşte este să îi fiu aproape şi să îi ofer condiţiile ca să înveţe aceste lucruri.

– Şi eu aş vrea să poţi mânca un fursec, îi spun eu înţelegător.

– Aaaa?! făcu el.

– E greu să aştepţi până după masă, am repetat.

A rămas supărat şi a plâns în continuare. (Să reacţionez impulsiv acum? Nu! Abia în asemenea momente învaţă cu adevărat.)

L-am ridicat şi l-am dus în braţe la scăunelul unde îi trimit când trebuie să se liniştească puţin.

– Vrei un fursec? l-am întrebat din nou. Este greu să aştepţi până după masă, veni observaţia mea.

Se văită.

– După ce te mai linişteşti, poţi să te întorci în bucătărie, am spus pe un ton egal.

Copiii dobândesc deprinderi importante în viaţă în timp ce se luptă cu ei înşişi să aştepte desertul până la sfârşitul mesei. Dumnezeu ne dă luptele cu masa care precede desertul şi toate luptele copilăriei pentru a ne ajuta să dobândim valorile şi virtuţile împărăţiei lui Dumnezeu.

Acasă, în lupte, aici învăţăm răbdarea, bunătatea, blândeţea, stăpânirea de sine, să împărţi cu alţii, să îţi aştepţi rândul, să îi ajuţi pe alţii şi, în esenţă, dragostea jertfelnică. Aici, în căminul familial, lucrăm la mântuirea noastră, desăvârşindu-ne în Hristos şi sfinţindu-ne.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor. Educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 99-101)

Îți mai recomandăm și: Copiii au nevoie să înveţe că nu pot primi mereu ceea ce vor