După ce au trecut o sută cincizeci de ani de când a murit Sfântul Gherontie, ctitorul Schitului Sfânta Ana, un mare ascet, părintele Damaschin, a venit să-și ducă viața de pustnic într-o chilie părăsită în partea nordică a schitului. El a fost unul dintre cei mai tari stâlpi ai schitului în secolul al XVI-lea; el nu mânca niciodată nimic altceva decât pâine uscată și apă. Rugăciunile sale erau de o căldură sufletească rară, dragoste și simpatie pentru lumea întreagă, iar dragostea lui ardea ca o lumânare.

El se ruga astfel: «Doamne, fă ca toți ateii, idolatrii, necredincioșii și ereticii să se pocăiască, să învețe adevărul și să creadă în Tine, să devină o turmă și un păstor și să Te slăvească pe Tine, Adevăratul Dumnezeu Cel în Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt –, astfel ca nici unul să nu fie lăsat afară din Rai, Dumnezeul meu».

În mod frecvent el ajungea în extaz și avea descoperiri de mari taine și astfel era dăruit din plin cu bucurie duhovnicească și mulțumire.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 22)