Adevărata rugăciune este rugăciunea de dincolo de lectură, e rugăciunea de dincolo de sfintele slujbe (adică ceea ce se realizează prin sfintele slujbe, prin citirile de rugăciuni), rugăciunea noastră adevărată este rugăciunea adâncă pe care o pregătesc lecturile de rugăciuni, citirile de rugăciuni, de acatiste. Dar dacă te-apuci să citești numai așa, ca să te-apuci să numeri câte acatiste ai citit, câte Psaltiri ai citit și așa mai departe, deja este o treabă mai mult de contabilitate decât de stare sufletească de rugător.

Rugăciunea adevărată e rugăciunea de dincolo de rugăciune, e rugăciunea cu care rămâi după ce te-ai rugat, rugăciunea pe care o poți realiza după ce ai luat parte la sfintele slujbe și după ce te-ai obișnuit cu gândul că Îl ai în față pe Dumnezeu. Pentru că slujbele noastre, prin alcătuirea lor, ne pun în situația de a ne gândi la Dumnezeu altfel decât dacă n-am lua parte la sfintele slujbe; ne aduc în situația să știm că Dumnezeu e în fața noastră și că noi suntem în fața lui Dumnezeu; creează o atmosferă de rugăciune, care ne ajută, ne angajează. Sunt foarte frumoase rugăciunile pe care le spunem la slujbe, cântările, textele de rugăciune pe care le cântăm la sfintele slujbe și care ne aduc în conștiința noastră evenimentele sărbătorite; le aduc în sfera gândirii noastre, la zilele hotărâte pentru aceasta.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Disciplina interioară prin rugăciunea de toată vremea, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 35)