Rugăciunea creștinului
Cum nu poate trăi hoitul ăsta de trup fară hrană, fară apă, fară aer, fară mâncare, aşa nu poate trăi sufletul fară rugăciune.
Cum nu poate trăi hoitul ăsta de trup fară hrană, fară apă, fară aer, fară mâncare, aşa nu poate trăi sufletul fară rugăciune. Hrana lui este rugăciunea, meditaţiile sfinte, citirea sfintelor scripturi. Nu te înşela, că dracul nu stă degeaba. Tu nu te rogi, dar el când îţi găseşte mintea goală ţi-o umple cu toate drăciile lui. Că zice Marele Vasile că din fire mintea este aşa zidită de Dumnezeu şi această însuşire o are ca să nu stea goală. Ori o umple Dumnezeu cu gândirile Lui, ori satana cu ale lui.
Deci dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Mărie, Domnul este cu tine” şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia.
(Ne vorbește Părintele Cleopa - 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 45)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro