Rugăciunea Domnească
Această rugăciune unică începe cu expresia: Tatăl nostru, cuvinte care constituie o adevărată mărturisire de credinţă. Mântuitorul I se adresă Tatălui folosind cuvântul aramaic „Avva”, cuvânt foarte profund, foarte cuprinzător.
Mântuitorul ne învaţă cum să ne rugăm, apoi ne redă şi cuvintele pe care trebuie să le spunem atunci când trebuie să ne rugăm. El ne descoperă rugăciunea unică, numită în Biserică şi „Rugăciunea domnească”: Deci voi aşa să vă rugaţi: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, în veci. Amin”.
Această rugăciune unică începe cu expresia: Tatăl nostru, cuvinte care constituie o adevărată mărturisire de credinţă. Mântuitorul I se adresă Tatălui folosind cuvântul aramaic „Avva”, cuvânt foarte profund, foarte cuprinzător. În mai multe locuri din Sfintele Evanghelii Îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos spunându-I lui Dumnezeu: „Avva Părinte!”. Şi, în mod deosebit, ne rămâne în minte acest cuvânt din timpul patimilor, atunci când Mântuitorul se roagă şi-I zice: „Avva, Părinte, a sosit ceasul”. Dumnezeu este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Este Tatăl împreună cu care a zidit şi mântuieşte lumea noastră, Tatăl Care niciodată nu Îl părăseşte pe Domnul Iisus Hristos (...).
Când ne rugăm, ar trebui să avem convingerea că intrăm în comuniune cu toţi oamenii, că suntem fraţi cu toţi oamenii, că trebuie să-i iubim pe toţi oamenii. Ne rugăm Tatălui „nostru”, nu Tatălui „meu”: Tatălui nostru care este în ceruri. De aceea, pe parcursul meditaţiilor legate de această rugăciune, vom sublinia faptul că ea nu ne va fi primită de Dumnezeu dacă o facem aflându-ne în stare de neînţelegere, de răutate, de ură. Aceasta pentru că ne adresăm Tatălui nostru comun, „Care este în ceruri”.
(Andrei Andreicuț, Morala împărăției întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, pp.3-33)
Să ne păstrăm fecioria sufletului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro