Sfântul avvă Isaia, sihastrul egiptean, spunea despre rugăciune că este oglinda minții și felinarul conștiinței.

Altcineva a asemuit-o cu acea voce liniștită ce se aude neîncetat într-o casă: toți hoții care se furișează până la ea dau bir cu fugiții când aud pe cineva păzind acolo înăuntru. Casa este inima, furii sunt răutățile. Vocea păzitorului este rugăciunea. Dar de acum nu mai sunt eu însumi păzitorul, ci Hristos este.

(Tito Colliander, Calea Asceților, traducere de Preot Dan Bădulescu, Editura Scara, București, 2002, p. 67)