Una dintre cele mai mari griji ale noastre și de multe ori chiar un adevărat chin pentru părinți este atunci când copiii noștri pleacă de acasă, iar mai apoi se îndepărtează de învățătura cea dreaptă a Bisericii, mai ales în ceea ce privește comportamentul sexual. Să presupunem că părinții i-au dat copilului o educație corectă, plină de dragoste părintească, s-au rugat împreună zilnic, și au participat împreună la slujbele Bisericii.

Cu alte cuvinte, părinții au procedat „ca la carte” în ceea ce privește educația religioasă a copilului lor. Însă, chiar și în acest caz, când un copil pleacă de acasă, el sau ea este pentru prima dată „pe cont propriu”, bazându-se doar pe judecata proprie, fără prea mult ajutor din partea celor din jur. Se întâmplă ca această „libertate” să fie utilizată de cele mai multe multe ori greșit, la fel cum și noi am procedat de multe ori în anii tinereții.

Ce trebuie să facă un părinte când află că un copil de-al său s-a abătut de la calea cea dreaptă? Cuviosul Paisie are un răspuns surprinzător: Nici măcar cea mai grea cădere a copiilor nu ar trebui să-i facă pe părinți să deznădăjduiască, pentru că păcatul a devenit „la modă” în zilele noastre. Trebuie tot timpul să-și amintească: Astăzi, copiii au parte de „circumstanțe atenuante” și vor fi judecați cu indulgență pentru fărădelegile pe care le săvârșesc. Astăzi, nota 7 la purtare este echivalentul notei 10 cu felicitări, din timpul copilăriei noastre. Desigur, părinții vor dori să-i ajute pe copiii lor cât mai mult posibil, dar ei nu trebuie să se îngrijoreze peste măsură. Copiii vor deveni mai sensibili și vor acumula, cu timpul, mai multă experiență. Poate pe moment ei nu pot judeca cum trebuie o situație, pentru că mintea lor încă nu s-a maturizat complet, nu își pot da seama de pericolul care îi așteaptă, și mai ales de repercusiunile iremediabile asupra propriei persoane.

Conștientizând faptul că societatea în care trăiesc astăzi copiii noștri este total diferită de societatea în care am trăit noi, oare cum trebuie să reacționăm la „aventurile” copiilor noștri? Trebuie oare să ne supărăm și să îi confruntăm sau trebuie să îi constrângem în vreun fel? E nevoie să rupem orice legătură cu ei, atâta timp cât ei trăiesc în păcat? 

Tot Cuviosul Paisie ne răspunde: Ar fi bine dacă părinții le-ar arăta copiilor lor că nu se supără din pricina comportamentului neadecvat; însă ei nu trebuie să devină aroganți; și desigur, ar trebui să continue să se roage. Rugăciunile, spuse cu durere în suflet, sunt foarte eficiente. Dacă copilul greșește foarte grav, părinții trebuie să intervină corespunzător. Dacă nu e ceva foarte grav, părinții pot trece ușor cu vederea acea greșeală, pentru a nu-l provoca pe copil și a îngreuna situația și mai tare, făcându-l să se îndepărteze și mai mult de ei. Aceștia trebuie să se roage cu multă nădejde la Domnul Iisus Hristos și la Maica Sa, ca să-l păzească și să-l întoarcă pe calea cea dreaptă.

Sfântul Paisie ne spune că trebuie să le arătăm copiilor faptul că înțelegem situațiile dificile prin care trec ei, și că iubirea noastră pentru ei este necondiționată. Vrem ca ei să știe că pot în continuare să ne mărturisească ceea ce simt, și că noi vom încerca să îi ajutăm, oferindu-le un sfat părintesc, care sigur îi va ajuta în deciziile pe care vor fi nevoiți să le ia, pe măsură ce se vor maturiza. Putem să discutăm cu ei și să le cerem părerea asupra unor probleme cu care și noi, la rândul nostru, ne confruntăm. Și ce e cel mai important: trebuie să ne rugăm cu căldură pentru dânșii.

Cuviosul Paisie ne povestește: Pe când eram în Sfântul Munte, un tânăr m-a găsit din întâmplare. Rătăcea prin Halkidiki, când a găsit un grup de pelerini care mergeau spre Muntele Athos. Aceștia l-au luat cu ei și așa au ajuns la chilia mea. Tânărul acesta era un ateu convins, hulitor de cele sfinte, foarte neatent! Avea o viclenie drăcească și nu credea în nimic. Îi înjura pe ceilalți pelerini, tineri și bătrâni. Cu răbdare și puțin efort, l-am adus la o oarecare normalitate. L-am tuns, pentru că avea părul foarte lung.

‒ Iată, i-am zis, să fie sănătoasă mama ta, pentru că, cu siguranță rugăciunile ei te-au adus aici.

‒ Ai dreptate, părinte, mi-a zis. Hoinăream prin Halkidiki, și nici măcar nu știu cum am ajuns acolo.

‒ Dacă află mama ta că ai venit în Sfântul Munte și te vede cu părul tăiat, o să se bucure nespus.

‒ De unde ai știut, părinte? Mama mea va fi în culmea fericirii când o să mă vadă așa schimbat, mi-a răspuns.

Dumnezeu l-a purtat încolo și încoace și l-a călăuzit aici. Numai Dumnezeu știe cât de multă rugăciune a făcut mama lui pentru el!