Părinte, există oameni care nu cred, dar sunt compătimitori și fac fapte bune.

Când un om lumesc dă cu scop curat și nu din slavă deșartă, atunci Dumnezeu nu-l va lăsa, ci mai târziu îi va vorbi în inimă. Un cunoscut de-al meu, ce trăia în Elveția, mi-a povestit odată următoarea întâmplare: O femeie bogată, dar atee, era atât de compătimitoare, încât ajunsese să-și împartă toată averea sa la săraci și scăpătați. În cele din urmă a ră­mas foarte săracă. Atunci toți cei care au fost ajutați de ea s-au îngrijit să o aducă în cel mai bun azil. Dar cu toate că a făcut atâtea fapte bune, a rămas atee. Mergeau și îi vorbeau despre Hristos, dar nu primea cuvântul. Spunea că Hristos n-a fost nimic altceva decât un om bun, un lucrător social și alte teorii de fe­lul acesta. Poate că și creștinii pe care i-a cunoscut, nu au putut-o ajuta prin pilda vieții lor. „Fă rugăciune pentru sufletul acesta!”, mi-a spus prietenul meu. În tot cazul a făcut multă rugăciune și acela pentru în­toarcerea ei. După o vreme mi-a spus prietenul meu: „Într-o zi când am mers s-o cercetez la azil, am aflat-o în întregime schimbată. «Cred, cred», striga ea”. I se întâmplase ceva care a schimbat-o. A cerut după ace­ea să fie botezată.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 180-181)