Vedem că rugăciunea îl face pe om liber cu adevărat, îl scoate din mărginirea înrobitoare a eului său pătimaș pentru a-l deschide infinitului dumnezeiesc. Tămăduindu-l pe om de păcat și de patimi, rugăciunea îl scoate din robia lor și-l izbăvește de nenorocitele lor urmări. După cuvântul Apostolului, omul este izbăvit „din robia stricăciunii” (Romani 8, 21).

Rugăciunea îl scoate pe om din înstrăinarea păcatului; nu mai este mânat de puteri rele și străine, nu mai este supus legii păcatului care locuiește în el, își regăsește în Dumnezeu adevărata sa ființă și ajunge astfel să săvârșească el însuși binele pe care-l voiește. Simpla redobândire a firii sale autentice îi redă libertatea, căci aceasta constă, așa cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa, în identitatea cu propria fire și în conformitatea cu ea.

(Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 311-312)