Rugăciunea în tihnă din timpul nopții ne apropie mai mult de Dumnezeu
Cele mai pline rugăciuni ale unui preot sau călugăr sau creștin le simți când ești singur cu Dumnezeu, la miezul nopții, când este liniște totală și simți că ești tu cu Dumnezeu.
Vreau să spun ceva: să știi că se poate lua contact cu Dumnezeu. Noi, preoții, luăm contact cu Dumnezeu prin toate rugăciunile pe care le facem, mai ales la Sfântul Altar. Mai ales! Dar și în chilia ta. Cele mai pline rugăciuni ale unui preot sau călugăr sau creștin le simți când ești singur cu Dumnezeu, la miezul nopții, când este liniște totală și simți că ești tu cu Dumnezeu.
– Vine o pace și o bucurie de Sus.
– Tot timpul ești într-un fel de îmbăiere. Tot timpul simt un fel de căldură, care trece prin sufletul meu. Simt o îmbăiere.
– Asta-i mâna Domnului.
– Seara, când nepoata se duce la culcare, eu rămân în cealaltă cameră, oleacă mai întunecoasă, mai spațioasă, și apoi vin aici. Acolo îmi fac rugăciunile... Îl simt...
– Mare lucru. Domnul vă mângâie!
– Da. Mă culc cu inima plină.
(Preotul Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinței. Evocări din trecut, Cartea Moldovei, Chișinău, 1995, p. 91)