Bineînțeles, orice faptă bună făcută pentru Hristos dă harul Duhului Celui Sfânt, dar cel mai mult îl dă rugăciunea, pentru că ea ne este întotdeauna la îndemână ca unealtă pentru dobândirea harului Duhului. Poate că ați vrea să mergeți la biserică, dar fie că nu este biserică în locul acela, fie că slujba s-a terminat. Ați vrea să dați milostenie unui sărac, dar fie că nu-i niciun sărac prin preajmă, fie că nu aveți ce să dați. Ați vrea să vă păziți fecioria, dar nu aveți putere să vă împliniți această dorință fie din pricina alcătuirii (constituției) voastre, fie din pricina curselor vrăjmașului, cărora din omenească neputință nu le puteți sta împotrivă. Ați vrea să faceți vreo altă faptă bună pentru Hristos, dar tot nu aveți putere sau nu aflați prilej. Iar rugăciunea nu este atinsă de nimic din aceste piedici: oricine – bogat ori sărac, de vază ori de rând, puternic ori slab, sănătos ori bolnav, drept ori păcătos – se poate ruga oricând.

(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Editura Sophia, București, 2007, p. 13)