În iarna anului 1994, mi s-a întâm­plat ceva neobişnuit. Fiind constructor, m-am deprins să beau zdravăn. Odată, după salariu, împreună cu toţi prietenii am băut şi am adormit pe schelă, la locul de muncă. Era frig. Ca prin minune însă nu am îngheţat şi nu am murit. Am adormit. Deoda­tă am simţit că cineva mă atinge peste umăr. Deşteptându-mă, am văzut o femeie înaltă, frumoasă, în haine albe, strălucitoare, purtând o pelerină care îi acoperea capul. Aceasta mi-a spus: „Du-te repede acasă, căci te aşteaptă soţia, care acum se roagă!”. Era în ju­rul orei trei dimineaţa. M-am întrebat de unde putea să vină acea femeie pe şantier. Când am vrut să o întreb cine este, nu am mai văzut nimic în jurul meu. Rebegit de frig, m-am întors acasă şi i-am povestit totul soţiei. În acel timp, soţia mea mergea la bise­rică şi se ruga Maicii Domnului îna­intea icoanei sale „Potirul nesecat”.

Deşi eram botezat, nu aveam credin­ţă, la biserică nu mergeam şi nu vo­iam să ştiu de aceasta. După un timp, împreună cu soţia mea am mers pentru prima oară la Mănăstirea Vâsoţki. Când am văzut icoana Maicii Dom­nului „Potirul nesecat”, am recunos­cut pe loc acea femeie. Nu mi-a venit să cred ochilor şi de atunci am înţe­les că Maica Domnului e cea care m-a salvat. Am continuat să beau, însă pe ascuns. Patima s-a agravat. Soţia mea m-a luat iarăşi la mănăstire şi apoi am început să merg împreună cu ea la biserică, să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. Am stat la rugăciunile făcute înaintea icoanei Mai­cii Domnului „Potirul nesecat”. Cu timpul, am simţit că nu mai am nici o atracţie faţă de alcool. Astfel că am re­nunţat să mai beau. Sunt recunoscă­tor nespus Maicii Domnului şi Mân­tuitorului nostru Iisus Hristos pentru salvarea mea.

Nikolai, Serpuhov, aprilie 2002

(Minunile Icoanei Maica Domnului „Potirul Nesecat”, Editura Sophia, pp. 56-57)