Într-o după-amiază, s-au grăbit să ajungă la mănăstirea noastră domnul A.K. împreună cu fiica sa, din satul vecin Gramatiko, Attika, pentru a se închina Sfântului Rafail. A vrut să-i mulțumească sfântului că o vindecase miraculos pe soția sa de boala foarte gravă a oaselor, de care suferea.

Respectiva bolnavă a fost internată la Spitalul K.A.T. din Kifias și trebuia să fie operată. În așteptarea intervenției chirurgicale, se ruga cu zdrobire de inimă și smerenie, cerând Maicii Domnului să o ajute. Dintr-odată, deși ochii ei erau încețoșați din cauza lacrimilor, descoperă lângă perna ei o iconiță cu Sfinții Rafail, Nicolae și Irina. Deși puțin descurajată, a adresat călduroase rugăminți către Sfântul Rafail pentru a mijloci și el la Dumnezeu în vederea încetării suferinței ei. În dimineața următoare, chirurgii au constatat, spre uimirea lor totală, vindecarea bolnavei, astfel că în locul operației i-au acordat biletul de ieșire din spital. Explicații pentru vindecarea aceasta miraculoasă nu au putut să ofere. Însă cea care fusese bolnavă cunoaștea foarte bine că vindecarea ei o datorează Sfântului Rafail, căruia îi mulțumește din toată inima.

„Pe mine, Sfinte al meu, m-ai uitat?”

Doamna Magda T. a trimis o scrisoare obștii Mănăstirii Sfântului Rafail în care menționează că, atunci când a vizitat mănăstirea, a simțit o teamă și în același timp o ușurare, aflându-se în fața icoanei Sfântului Rafail. Într-un moment, a spus cu voce tare: „Pe mine, Sfinte al meu, m-ai uitat?”. Desigur, se referea la obstacolele pe care le înfrunta la locul ei de muncă. Mai târziu a constatat că Sfântul Rafail i-a acordat binecuvântarea lui în legătură cu ceva mult mai important, nu legat de munca ei, ci de vindecarea unei boli a unei persoane pe care o iubește mai mult decât pe sine însăși. Ea însăși a povestit: „Unul dintre frații mei mi-a dat vată îmbibată cu untdelemn de la candela nestinsă a Sfântului Rafail. O persoană dragă mie avea într-una dintre nări o umflătură, iar doctorul i-a spus că este nevoie de o intervenție. Imediat după ce m-am închinat icoanei Sfântului Rafail, i-am dat din untdelemnul binecuvântat. În următoarea zi, de dimineață, a început să strănute, iar harul sfântului a scos acea umflătură din nasul lui. Examinându-l, doctorul său a rămas mut de uimire, pentru că în locul unde avea acea problemă a constatat că nu există nici măcar vreo urmă de umflătură”.

(Mărturii ale închinătorilor Mănăstirii Sfântului Rafael de la Ano Souli, Marathonas)