El ne-a onorat cu cel mai mare privilegiu posibil atunci când, ca iubitor al omenirii, a coborât printre noi, ca unul dintre noi. Lipsindu-Se de slava, fericirea şi frumuseţea Sa eternă, El a coborât în urâţenie şi în ruşinoasa noastră vale a plângerii, pentru oameni şi pentru salvarea lor. Aşa cum un rege trimite crainici într-un oraş pentru a-i anunţa venirea, la fel şi Regele cerurilor, care din dragostea Sa pentru oameni a dorit să apară pe pământ, a trimis vestitorii Săi către neamul omenesc şi şi-a anunţat sosirea, în cele din urmă, El „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor” (Fil. 2, 7). Şi toată această „deşertare” El şi-a asumat-o benevol - de dragul oamenilor şi al salvării noastre. 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, traducere de Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 23)