Pe această viaţă o aşteaptă moartea şi pe această slavă o va înlocui ruşinea. Mulţi din cei puternici mai înainte de vreme s-au pogorât în iad, mulţi dintre bogaţi au sărăcit, mulţi înţelepţi au înnebunit; cel tare a slăbit; cel sănătos s-a îmbolnăvit şi nu este nimic întemeiat între oameni; fiindcă nu este nimic cuvios în lume. Fiii necinstesc pe părinţii lor, iar părinţii urăsc pe copiii lor. Femeile lasă pe bărbaţii lor, iar bărbaţii nu se interesează de femeile lor. Tinerii necinstesc pe bătrâni. Nu poţi să-ţi pui nădejdea în prieteni şi fraţi. Tu vorbeşti despre pace, iar el în sine gândeşte cele de război. Invidia şi vicleşugul se laudă, iar neînfrânarea stăpâneşte. Nimeni nu pomeneşte de Dumnezeu, nimeni nu se gândeşte la judecata cea de după moarte. Pentru aceasta s-au înmulţit răutăţile, căci se defaimă Dumnezeu. Ştiinţă şi pricepere ne-a dat nouă, ca în ele să ne sfătuim în fapte bune şi nu în cele rele. Putere ne-a dat nouă, ca din ea să dăm celor lipsiţi şi să nu jefuim pe cei săraci. Stăpânire ne-a încredinţat nouă, ca prin ea să oprim nedreptatea, dar noi, prin ea, asuprim pe cei nevinovaţi. Nu este cale dreaptă, nu este judecată dreaptă. S-a răcit dragostea şi răutatea s-a înmulţit, s-a defăimat fapta bună şi a sporit făţărnicia, s-a urât smerita cugetare şi s-a cinstit mai mult înălţarea. Lipseşte adevărul, şi minciuna a acoperit pământul.

O, adânc de bunătate şi de îndelungă răbdare a lui Dumnezeu! Că pentru toate relele cele ce se fac suferă şi nu răsplăteşte. Nu pentru că nu poate să ne pedepsească pe noi, nu-şi arătă urgia sa, ci, milostivindu-se spre noi ca un Părinte, prea mult îşi arată mila Sa. (Sfântul Efrem Sirul)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 73)