Educarea bărbăţiei se face diferit la vârste diferite. La un copil mic, de 2 ani, se permite şi trebuie apreciată rezistenţa. Dar nu în modul în care o fac unii adulţi, certând copilaşul care a căzut: „De ce plângi? Pe tine doar nu te doare! Fii bărbat!”. O astfel de „educaţie” duce ca la 5-6 ani piciul, sătul de înjosire, să anunţe: „Dar eu nu sunt bărbat! Lăsaţi-mă în pace!”

Mai bine este să porneşti de la „prezumţia nevinovăţiei”: dacă plânge înseamnă că vrea să fie mângâiat. S-a lovit sau doar s-a speriat – nu contează. Important este că micuţul are nevoie de sprijinul psihologic al părinţilor şi este dur să nu i-l oferim. Atunci când el se va lovi şi nu va plânge, acest fapt trebuie remarcat şi feciorul lăudat, punând accent pe bărbăţia lui: „Bravo! Eşti un băiat adevărat! Altul ar fi plâns, dar tu ai răbdat!”

În general, pronunţaţi mai des cuvântul „băiat” cu adjectivele „curajos” şi „rezistent”. De obicei micuţii aud la această vârstă că „bun” înseamnă cuminte. În copilărie multe imagini auditive şi vizuale se întipăresc la nivelul subconştientului.

După cum ştim, persoanele care au auzit cândva, în pruncie, o limbă străină ulterior învaţă uşor această limbă şi au o pronunţie bună, chiar dacă încep să studieze limba de la zero, după mulţi, mulţi ani. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu închipuirile despre viaţă şi despre oameni. Impresiile timpurii lasă o urmă adâncă şi ulterior coordonează nevăzut multe acţiuni de-ale noastre.

Unui copil de 3-4 ani trebuie să-i cumpăraţi mai multe jucării „bărbăteşti”. Nu doar maşinuţe şi pistoale. Am scris într-un capitol anterior că fiilor le este de folos să facă cunoştinţă cu profesii bărbăteşti. În plus, aceasta îl va sustrage pe copil de la calculator, de la omorurile virtuale fără număr, care trezesc în sufletele copiilor numai frică şi furie.

Este foarte bine să combinaţi povestirile cu jocurile pe roluri, cumpărând sau construind pentru ei diverse articole: căşti de pompieri, timonă de corabie, baston poliţienesc... Este de preferat ca aceste jucării să nu fie prea viu colorate – diversitatea de culori este pentru fetiţe. Alegeţi culorile liniştite, ponderate, bărbăteşti, deoarece activitatea educativă influenţează nu doar la nivelul cuvintelor, ci şi la cel vizual.

Băieţii de 5-6 ani manifestă de obicei interes faţă de uneltele de tâmplărie şi lăcătuşerie. Nu vă temeţi să le daţi în mâini ciocanul sau briceagul. Lăsaţi-i să se înveţe se bată ţintele, să geluiască, să taie cu ferăstrăul. Sub supravegherea adulţilor, desigur, dar independent.

Cu cât va începe băiatul mai devreme să ajute pe vreunul din bărbaţii maturi, cu atât este mai bine. Chiar dacă ajutorul lui este unul pur simbolic. De exemplu, să-i oferi tatălui şurubelniţa la timp, tot este important. Aceasta îl înalţă pe băiat în ochii proprii, îi permite să simtă contribuţia sa la o „treabă adevărată”.

Dar taţii, desigur, nu trebuie să se irite în cazul în care fiul face ceva altfel decât ar trebui. Şi este inadmisibil să se strige: „Parcă ai mâini de mămăligă!” În acest fel fiul îşi va pierde orice dorinţă de a ajuta.

Când vine la noi un lăcătuş – mi-a povestit o doamnă directoare de la o grădiniţă de copii, care dădea o atenţie deosebită dezvoltării la băieţi a calităţilor bărbăteşti, iar la fetiţe, a celor feminine – îi trimit intenţionat pe băieţi să îl ajute, iar ei stau la coadă. La noi, ca de altfel peste tot, sunt mulţi copii din familii despărţite şi pentru unii dintre ei aceasta este unica posibilitate de a se familiariza cu lucrul bărbătesc.

Mamele care îşi cresc copiii singure ar trebui să se înarmeze cu acest procedeu simplu, căci majoritatea tinerilor din „grupul de risc” sunt din familii monoparentale. În lipsa unui model pozitiv de comportament bărbătesc, băieţii le copiază uşor pe cele negative, având consecinţe deplorabile pentru ei.

De aceea, încercaţi să găsiţi printre rudele, prietenii sau vecinii dumneavoastră o persoană care să poată câteodată familiariza băieţelul cu o activitate bărbătească oarecare. Iar când fiul va creşte puţin, aflaţi ce fel de cercuri sunt în cartierul dumneavoastră, în care predau bărbaţi. Depuneţi tot efortul, căutaţi un conducător care să-i placă băiatului dumneavoastră. Credeţi-mă, efortul va fi răsplătit cu vârf şi îndesat.

De la vârsta preşcolară, băieţii trebuie orientaţi spre un comportament cavaleresc faţă de fete. La aceeaşi grădiniţă, băieţii s-au deprins într-atât să le permită fetelor să treacă înainte, încât odată, când educatoarea a uitat de această regulă, la uşă s-a produs aglomeraţie: băieţii nu doreau să treacă înaintea fetelor. Noi, la orele de teatru psihologic, la fel, lăudăm băieţii pentru nobleţe când ei acceptă ca fetele să evolueze primele şi observăm cât de benefic este acest fapt pentru autoaprecierea lor şi pentru relaţiile din grup.

Mergând la şcoală, copilul trece într-o altă categorie de vârstă, devine „mare”. Acest moment este unul favorabil pentru dezvoltarea bărbăţiei. Începeţi să-l deprindeţi să le ofere loc în metrou persoanelor în vârstă.

Dar cât de dispuşi sunt băieţii, chiar prichindeii de 4 ani, să care scaunele! Cât sunt ei de fericiţi când sunt numiţi voinici!

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 211-214)