De multe ori omul este debusolat, și nu are fermitatea necesară în ceea ce face. Este cum s-ar zice: cu un ochi la făină și cu altul la slănină, sau mai bine zis ar vrea și în Rai, dar și păcatul îi este dulce. Alții însă se mai uită și cu un ochi la biserică, însă nu-și iau în serios rolul de creștin, ci se mulțumesc să facă și ei ceea ce fac ceilalți, adică mai nimic. Apar și gânduri de descurajare, cum că este greu să postești, sau să trăiești în abstinență, sau să spui rugăciuni, însă Sfinții Părinți ne spun că nu trebuie decât să intrăm pe cale, și apoi o să ne aflăm mergând. Deci să nu ne descurajăm singuri, și nici să nu ascultăm pe cei care ne îndeamnă la altceva.

Nu trebuie decât să dorim cu adevărat să ne luptăm cu păcatul, și chiar dacă nu reușim să ne dabarasăm de el imediat, tot suntem pe calea cea bună. Dacă suntem sub canonul și îndrumarea duhovnicului și ne luptăm cu păcatul, suntem pe drumul de mântuire, chiar dacă nu am reușit să scăpăm de păcat. Însă trebuie neapărat să ne smerim și să stăruim în rugăciune și fapte bune, iar de acolo de jos, din smerenia pe care o căutăm, să spunem împreună cu psalmistul David: „Ales-am a fi lepădat în casa lui Dumnezeu, mai vârtos decât a locui în locașurile păcătoșilor”.

Să fugim de anturajul rău și să nu pierdem timpul în casele celor care nu vor să audă de Dumnezeu, și mai ales să avem grijă de casa noastră, ca să nu fie un locaș al păcatului.

(Singhel Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 284-285)