Domnul dă cu mărinimie, fară să-I pară rău. Noi însă, când dăm ceva, ni se întâmplă destul de rar să dăm fară regrete, sau fară reproşuri. Le reproşăm oamenilor că cer prea mult şi prea des, câteodată folosim ocazia de a le ţine o întreagă morală, aducându-le aminte că s-au arătat nerecunoscători faţă de ajutorul pe care li l-am dat mai înainte. Domnul procedează altfel cu noi păcătoşii. Putem să ne adresăm Lui în fiecare zi şi de câte ori vrem, iar El nu se va supăra. Putem să venim înaintea Lui cu oricât de multe cereri de ajutor. El nu ne va reproşa niciodată că sunt prea multe.

Domnul ne dă, într-adevăr, totul. S-a dat pe Sine însuşi pentru omenirea căzută în păcat. Păcătoşenia şi nevrednicia noastră nu-L fac să renunţe la iubirea pe care ne-o poartă şi care „pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă”.

Fie ca mi­lostivirea Lui, de care de atâtea ori v-aţi bucurat la nesfârşit, să vă înveţe nu doar să cereţi şi să primiţi, dar şi să daţi. Să daţi aproapelui tot ce puteţi, fară să vă pară rău, aşa cum aţi primit şi voi de la Dumnezeu.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 198)