Cum pot, Părinte, să dau cuiva cu veselie un lucru ce mi-l cere, când mă îndoiesc că mi-l cere din trebuință? Căci, dându-l de silă, sufletul îmi rămâne aspru și neapropiat.

Răspunsul lui Ioan: De afli că cel ce cere, cere din trebuință, dă-i cu bucurie, ca dându-i din ale lui Dumnezeu. Aceasta este veselia. Dar, de afli că nu are trebuință, nu-i da, ci spune-i: „Am poruncă de la Ava să nu dau celui ce n-are trebuință”. Iar aceasta nu este asprime.

(Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești (317), în Filocalia XI, traducere din grecește, introducere și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2009, p. 300)