Cele mai dificile situații în creșterea copiilor de obicei revin iar și iar. De câte ori o să mergi la supermarket cu copiii tăi? De câte ori trebuie să îi trezim, să-i îmbrăcăm, să-i scoatem din casă sau să-i ducem la culcare? De câte ori vor fi nevoiți să-și facă ordine în cameră, să strângă după ce mănâncă sau să-și facă temele? Lista provocărilor recurente ale creșterii copiilor poate părea nesfârșită. Aceasta poate fi ori frustrant, ori prielnic pentru o pedagogie strategică a părinților.

Luați în calcul varianta de a face împreună cu copilul un plan pentru provocările care vă dau mereu de furcă. A face un plan înainte ca lucrurile să aibă loc îi invită pe copii să ia parte la procesul de a duce lucrurile la bun sfârșit și de a învăța cum să se poarte. Noi stabilim limitele care se referă la ce anume trebuie făcut, dar nu înseamnă că trebuie să le stabilim de unii singuri.

Dacă acorzi timp, atunci când ai liniște, să îi împărtășești așteptările tale într-o discuție cu copilul, lucrul acesta creează o legătură afectivă puternică, invitându-l să ia parte la procesul învățării modului cum ar trebui să se poarte. Ei devin insensibili la ce le spunem dacă ne aud repetându-ne tot timpul. A discuta împreună principiile generale în seara ce precede o dimineață în care merge la școală, sau a face acest lucru în drum spre școală, spre magazin, spre restaurant, spre casa bunicii sau către biserică îi invită pe copii să se gândească și singuri la limitele pe care le-am stabilit de atâtea ori până atunci.

– Dacă vreți să veniți cu mine la cumpărături, care sunt regulile? Îi întreb pe băieții mei (de zece, opt și cinci ani) de fiecare dată când ne îndreptăm spre magazin.

– Să nu alergăm. Să nu punem mâna pe obiectele de pe raft. Să nu cerem să ni se cumpere una sau alta, îmi fac ei lista odată ce le câștig atenția.

– Și să stăm pe lângă tine tot timpul, spune Markos, de zece ani.

– Ați reținut? îi întreb.

– Da, răspund ei.

Alte exemple:

„Vă amintiți ce s-a întâmplat ultima oară când am fost la bunica. Ce credeți că ar trebui să facem de data asta?”, „Cum ne purtăm în biserică?”, „Ce planuri ai pentru dimineață?”, „Poți să mergi afară, la joacă, dar spune-mi întâi regulile.”, „Cum o să te porți cu ceilalți elevi azi?”

Copiii se comportă mai bine când îi pregătim dinainte. Aceasta îi încurajează să fie atenți la propriul comportament. Ei vor înțelege și vor respecta așteptările noastre, și se vor simți legați afectiv de noi. Pe măsură ce îi antrenăm pe copii în stabilirea limitelor, ei vor ajunge să înțeleagă că aceste limite nu țin de noi. Lor tot nu le va conveni și vor avea lupte. În acea luptă vor învăța cum să gândească și cum să se poarte, vor ști că mamei și tatei le pasă și le sunt alături.

Făcând un plan împreună cu copilul stabilind limitele împreună, putem să le punem întrebări și să le reamintim discret în loc să le poruncim. Dacă nu ai un plan pentru situații dificile, te poți folosi de multe dintre ideile acestea: descrie ceea ce vezi, spune-o cât mai simplu, descrie ceea ce simți, împărtășește ceea ce știi și concentrează-te asupra comportamentelor pe care vrei să le vezi la ei.

Pregătirea copiilor dinainte nu elimină comportamentele nedorite, dar maximizează învățarea și ne permite să stabilim o legătură afectivă cu copiii noștri de-a lungul acestui proces. Aceasta se aplică mai ales dacă optăm să revenim ulterior asupra acestor aspecte, să vedem cum au mers lucrurile.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 218-219)

Își mai recomandăm și: Claritatea, consecvența și fermitatea sunt esențiale în stabilirea unor reguli bine gândite

Cum să le vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte