O televiziune naţională a anunţat că „peste o sută de pelerini au ajuns la Iaşi din Voluntari cu mai multe autocare”. Dacă luăm în calcul că, din această localitate învecinată cu Bucureştiul, au venit, cum s-a anunţat public, peste o sută de autocare, suntem îndreptăţiţi să ne imaginăm că în fiecare autocar se afla câte un pelerin (!). Ori s-au încurcat în cifre, ori avem de a face cu o manieră mai personală de raportare la realitate, mai aproape de spiritul omului hâtru. Dacă e aşa, atunci trebuie să recunosc că şi la oameni din Biserică mai întâlneşti exprimări similare, cum este cea a unui egumen de schit din Neamţ care, la întrebarea episcopului locului: „Câţi vieţuitori sunteţi?”, a răspuns foarte corect, dar total imprecis: „Sub o sută!” (ei fiind doar o mână de oameni acolo, în schit). O altă imagine, demnă de emisiunea „Cascadorii râsului”, ne-a fost livrată de o altă televiziune naţională, care ne-a relatat cum „credincioşii au lăsat puţin pioşenia de o parte şi s-au înfruptat din sarmalele pregătite de municipalitate”, ei gustând din „binecunoscutele sărmăluţe moldoveneşti, unul peste altul (sic!)”. Ca relatarea să se încheie apoteotic: „Unul dintre ei a luat şi la pachet”. Alteori, nuanţa zâmbetului pe care mi l-au stârnit unele materiale din presă s-a asortat cu sprâncene ridicate a uimire. Spre exemplu, când am citit că „înainte de a fi scoasă afară pentru închinare, Sfânta a fost spălată şi i-au fost schimbate veşmintele de către reprezentanţii Catedralei”. Este la îndemâna oricui are acces la internet informaţia că, sub veşmântul exterior, care acoperă sfintele moaşte şi care poate fi atins de pelerini (e cel ce se schimbă periodic), mai există unul la care nu se umblă niciodată. De „spălat”, nici vorbă, evident... În alte situaţii, cei care relatează o fac cu dexterităţi de comentatori sportivi ori de prezentatori de modă. Cazul celor ce nu reuşesc să scape de obsesia „câştigurilor fabuloase”, precizând că „slujitorii Domnului au coordonat cu atenţie butoaiele pline cu bani” sau al celor ce constată, nediscriminatoriu, că „tinerele, subţirele sau mai pufoase, au venit şi ele, tot să se roage”...

            Am evidenţiat aceste „pete de culoare” doar spre a ne mai descreţi, prieteneşte, frunţile. Căci dincolo de unele, până la urmă, omeneşti gafe - ce pot să apară atunci când lucrezi zilnic sub presiune şi când se acumulează multă oboseală - a fost, accentuez acest lucru, anul în care presa a reflectat cel mai obiectiv şi mai atent pelerinajul de la Iaşi. Da, au mai fost şi firave voci care au ţinut neapărat să demonstreze că „să faci ce spune popa, nu ce face popa” ar fi o expresie cu aplicabilitate universală. Cum a fost cazul reporterului care a insistat, într-un cotidian local din Iaşi, pe „micimea caracterului” preoţilor care n-ar fi intervenit spre a facilita accesul persoanelor cu handicap, spre deosebire de jandarmi. Or, toţi cei care au stat în zonă au aflat că accesul peste rând s-a acordat persoanelor aflate în situaţii speciale (mame gravide, cu copii mici, persoanelor cu handicap etc.), doar cu acceptul preoţilor delegaţi, jandarmii neavând această prerogativă. Dar genul acesta de abordare este mai degrabă izolat. Cea mai mare parte a presei a inversat „dictonul” de mai sus, reuşind „să spună ce face popa”, în cele mai decente forme. Au fost reportaje foarte reuşite, relatări pline de căldură, informări obiective sau chiar abordări în profunzime, cu academice competenţe, ale fenomenului pelerinajului (de remarcat aici interviul luat sociologului Mirel Bănică de către jurnalistul Cătălin Hopulele). Încât se cuvine să arăt mulţumirea şi recunoştinţa firească a Bisericii unora ca aceştia!

            Momentul poate cel mai emoţionant al miezului sărbătorii, al Sfintei Liturghii din 14 octombrie, a fost, aşa cum şi presa a remarcat, acordarea, de către Părintele Patriarh Daniel, a Ordinului „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, respectiv a Ordinului „Crucea Maria Brâncoveanu”, Dlui Neculai Popa, respectiv Dnei Georgeta Popa din Roznov, vrednicii părinţi a 13 copii. O familie brâncovenească, din multe puncte de vedere! Aceste distincţii au fost înmânate, chiar pe scenă, sub privirile înlăcrimate a mii de pelerini, în faţa întregului sobor de slujitori, de către Părintele Mitropolit Teofan. Prilej pentru mine de a constata o a doua şi ultimă răsturnare a „dictonului” amintit mai sus, în chiar opusul său: „Să faci ce face Popa!”.