Să fugi de pricinile păcatului, fiindcă, potrivit cu legile filosofilor, aceleaşi pricini aduc întotdeauna şi aceleaşi urmări.

Fugi, dar, frate, de priveliştile cele rele, de vorbirea şi întovărăşirea cu cei fără rânduială şi, mai cu seamă, fugi de vorba şi prietenia cu oamenii cu care ai păcătuit trupeşte; fiindcă, una din două: sau tu trebuie să fugi de ei, sau ei trebuie să se îndepărteze de tine şi să-i alungi, dacă-i ai în casă la tine, fie că este slujnică, fie că este argat şi, pe scurt, fie că este unul dintr-ai tăi, şi prieten.

Căci despre aceştia a vorbit Domnul: „Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine; scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos iţi este să piară unul din mădularele tale; decât tot trupul tău să fie aruncat in gheenă” (Matei 5,29).

Şi să nu te încrezi niciodată, zicând: eu pot să mă întovărăşesc cu oameni vătămători şi să nu mă vatăm. Înşelător este gândul acesta, fiindcă stă scris: „Nu te încrede in duşmanul tău niciodată " (Isus Sirah 12, 10).

Şi unii dascăli sunt de părere că acel prea înţelept Iosif, dacă n-ar fi fugit din iatacul stăpânei sale. De bună seamă ar fi căzut în păcat. Cine se teme de primejdie nu va cădea într-însa, dar cine o îndrăgeşte, acela va cădea: „Celce iubeşte primejdia, in primejdie va pieri" (Isus Sirah 3, 24).

De aceea şi dumnezeiescul Gură de Aur, spune: „Cel ce nu fuge departe de păcate, ci merge aproape de ele» cu frică va trăi şi de multe ori va cădea intr-insele" (Cuvântul 15 la Statui).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Fotini, 2007, p. 176)