Mă voi trezi că sunt bătrân, 
Privindu-mă într-o oglindă,
Și cine știe ce tristeți 
În suflet or să mă cuprindă.

Puțină vreme mi-a rămas 
Ca să îmi cumpăr untdelemnul
Și încă trag de timp și-amân, 
Deși aud mereu îndemnul

De a-l agonisi, lucrând 
Cu hărnicie fapte bune,
Ca nu cumva să plâng și eu 
Precum fecioarele nebune.

O, suflet leneș și-mpietrit, 
Nu vezi cât de aproape-i moartea?
De ce nu vrei să faci nimic 
Din cele ce te-nvață Cartea?

Nici rugăciuni, nici plâns, nici post,
Tu nici nu știi ce-i pocăința.
Nici milostenie nu faci,
Nici nu îți înmulțești credința.

Vai ție, suflet adormit,
Că zboară timpul vieții tale,
Măcar în post să te trezești,
Să plângi cu-amar, cuprins de jale.

Să-I ceri iertare lui Hristos
De clipele-n zadar trecute,
În care-atâtea se puteau
Și totuși nu au fost făcute.

Să-I ceri iertare lui Hristos
Că vremea dată pentru ele,
În loc să o petreci lucrând,
Ți-ai cheltuit-o doar în rele!

Să-I ceri iertare lui Hristos
De-atâta har primit degeaba,
Rămas în suflet fără rod,
Căci te-ai luat mereu cu treaba.

Să-I ceri iertare lui Hristos
Că ai trăit în nepăsare
Și-n loc să te aprinzi de dor,
Te-ai stins în lene și-n uitare.

Acum e vreme de canon,
Când inima de plâns se frânge,
Acum e vremea pentru plâns,
Te roagă, suflete, și plânge!

Și poate Bunul Dumnezeu,
Văzându-ți inima umilă,
Ți-L va trimite iar din cer 
Pe Duhul Său Cel Sfânt din milă

Și poate-atunci vei învia
Ca Lazăr, mort de patru zile,
Și-n viața ce ți-a mai rămas
Îl vei slăvi și tu, copile..