- Gheronda, dacă este binecuvântat, aș vrea să-mi explicați ceva de la Isaac.

- De la cine? De la Părintele Isaac? „De la Sfântul Isaac” să spui. Când vorbim despre Ieromonahul Isaac, spunem „Părintele Isaac”, iar Sfinților să le spunem pe nume? Nu se potrivește. Nu poți să te rogi, de pildă, la Sfântul Gheorghe și să spui: „Gheorghe al meu, împlinește-mi dorința aceasta!”. Asta înseamnă obrăznicie. Mai demult i-am dat unui mirean o bucățică din Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie și apoi acela spunea: „Arsenie, Arsenie...”. De unde și până unde?

- Nu cumva, Gheronda, o făcea din simplitate?

- Simplitate este aceasta? Nici unui om, dacă ar fi fost mai mare decât el, n-ar fi trebuit să-i vorbească astfel  și tatăl lui să fi fost, tot nu ar fi trebuit să vorbească astfel. Chiar și cu doi ani să fi fost mai mare decât el, tot nu ar fi fost potrivit, de vreme ce Sfântul Arsenie era cleric. Cu atât mai mult acum când este Sfânt. Și la fel se adresa și când le vorbea altora despre Sfântul Arsenie. Nu avea nici respectul elementar.

- Gheronda, nu se poate să se adreseze cineva astfel unui Sfânt din adevărată simplitate, fără ca aceasta să i se socotească obrăznicie?

- Ca să vorbească astfel cu Sfinţii, trebuie să fi ajuns la o înaltă stare duhovnicească. Trebuie să fi ajuns la îndrăznirea cea sfântă, izvorâtă din multă evlavie și simplitate.

Unele suflete simple, care sunt ca niște copii mici, pot să-I spună lui Dumnezeu cu simplitate și nevinovăție de copil: ,,Dumnezeul meu, trebuie să-mi dai aceasta! De ce nu-mi dai?”. Vă aduceți aminte că în „Părinţi Aghioriți” am scris despre un părinte care avea simplitate copilărească?

Când a secat făntâna de la chilia lor, a legat icoana Sfântului Nicolae cu o frânghie, a coborât-o în fântâna seacă și i-a spus Sfântului cu multă simplitate: „Sfinte Nicolae, să urci odată cu apa, dacă vrei să-ți aprind candela. Vin la chilie atâția oameni și nu avem să le dăm puțină apă rece”. Și îndată apa a început încet-încet să urce: iar icoana Sfântului Nicolae, ce plutea deasupra apei a luat-o, a sărutat-o și adus-o în biserică. Însă acela care se adresează cu îndrăznire lui Dumnezeu sau Sfinților, dar nu a ajuns la o astfel de stare duhovnicească, are obrăznicie și-L întărâtă pe Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. VI,  Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 96-97)