Sfântul Isaac Sirul zice că: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu”. Asta înseamnă că dacă cineva vorbește despre Dumnezeu și Îl cinstește pe Dumnezeu, dar nu se minunează de Dumnezeu, n-a ajuns încă să se uimească de Dumnezeu, să fie uimit de mărețiile lui Dumnezeu, încă n-a cunoscut pe Dumnezeu. Atunci e începutul cunoștinței de Dumnezeu, a adevăratei cunoștințe, când ne uimim de Dumnezeu, când Îl avem pe Dumnezeu în conștiința noastră mai presus de noi.

Psalmistul zice: „Cât de minunate-s lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune Le-ai făcut” (Psalmul 103, 25). Dacă se minunează de lucrurile lui Dumnezeu, cu atât mai mult se minunează Psalmistul de Dumnezeu Însuși care le-a făcut. Pentru noi Dumnezeu nu e abstracțiune, nu e o probabilitate, nu e o idee, nu e un Dumnezeu al filosofiei, ci este un Dumnezeu al rugăciunii, un Dumnezeu al religiei, un Dumnezeu al credinței, un Dumnezeu în fața Căruia noi stăm și ne minunăm de Dumnezeu în măsura în care Îl cunoaștem.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 51)