Bunul Dumnezeu a dat primilor zidiţi conştiinţa, prima lege dumnezeiască. A incrustat-o adânc în inimile lor şi de atunci fiecare om o moşteneşte de la părinţii lui, iar când el nu acţionează corect, ea lucrează înlăuntrul lui, îl mustră şi-l povăţuieşte la pocăinţă. Însă trebuie ca omul să facă o lucrare duhovnicească corectă şi să-şi cerceteze conştiinţa sa, astfel încât întotdeauna să poată auzi glasul ei. Dacă nu o cercetează, nu se va folosi nici de studiul duhovnicesc, nici de sfaturile stareţilor sfinţi şi nici nu va putea ţine poruncile lui Dumnezeu.

- Părinte, se poate ca omul să nu se observe deloc pe sine şi să nu vadă că merge greşit?

- Atunci când omul nu se observă pe sine şi nu îşi şterge conştiinţa sa de praf, atunci conştiinţa prinde încet-încet un strat de piatră, iar acela se face nesimțitor. Păcătuieşte şi petrece ca şi cum nu s-a întâmplat nimic.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 136-137)