Pe lângă lupta împotriva împătimirii inimii, trebuie să vorbim și despre lupta împotriva trupului. Creștinul trebuie să se îndepărteze de tot ceea ce îndeamnă trupul spre plăcere sau comoditate: „Dacă se predă cineva pe sine de bunăvoie dulcii pătimiri a trupului, e dus cu sila și fără să vrea la asirieni ca să robească lui Nabucodonosor" (Avva Dorotei). Cel ce nu se opune cu fermitate satisfacerii patimilor, nu va dobândi sau nu-și va păstra libertatea lăuntrică.

Să ne ferim, deci, de împrejurările și oamenii care trezesc în noi gânduri pătimașe. Întrebând un frate pe avva Chiru cum să se lupte împotriva aducerilor aminte despre păcatele dinainte și împotriva închipuirilor de femei, i-a zis lui bătrânul: „De morți nu te teme, ci de cei vii fugi, și te îndreaptă mai mult spre rugăciune, mai presus de orice”. Desigur, nu trebuie să înțelegem de aici că trebuie să fugim de toți oamenii; acest lucru nu este posibil decât celor care caută curăția desăvârșită pentru a se preda cu totul lui Dumnezeu. Trebuie însă să ne ferim de acei oameni care reprezintă o ispită pentru noi, nu pentru că ei ar fi răi, ci pentru că noi înșine suntem slabi sufletește și vulnerabili în fața bolilor provocate de gânduri pătimașe: „Prin urmare, trebuie să observăm mintea în fața lucrurilor ca să cunoaștem pentru care din ele e stăpânită de patimă” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 263-264)