De când e Biserica sunt şi sfinţii, şi să nu ne gândim cumva că sfinţii au fost cândva de demult iar acum nu ar mai fi. Să ştiţi că sfinţi sunt şi astăzi. Sunt şi între noi sfinţi, Dumnezeu îi ştie care şi unde sunt, oameni care şi-au sfinţit viaţa, oricare le-a fost tipul de vieţuire, fie c-au fost în mănăstire, fie c-au fost oameni singuratici, fie că şi-au dat viaţa pentru Domnul Hristos, fie că au trăit viaţa pentru Domnul Hristos, oriunde le-a fost locul de vieţuire aceste patru virtuţi le-au avut fără îndoială: Credinţa în Dumnezeu, o credinţă tare şi neclintită, o credinţă lucrătoare în nădejde, au avut nădejde la mila lui Dumnezeu, au avut iubire şi prin iubire au avut şi fericire, şi-au avut smerenie şi prin smerenie s-au plecat înaintea lui Dumnezeu.

Ar trebui să ne gândim la sfinţenia noastră, ar trebui să ne gândim să fim sfinţi, că aşa vrea şi Dumnezeu să fim. Dar chiar dacă nu ne-am gândi până la sfinţenie, ci numai până la curăţia sufltească, trebuie să avem aceste lucruri: credinţa-n Dumnezeu, nădejdea-n Dumnezeu şi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, faţă de oamenii de lângă noi şi faţă de oamenii cu care venim în legătură, iubirea de aproapele şi în sfârşit smerenia. Şi cine are smerenie, are multe virtuţi, de pildă răbdare. Cine are smerenie are răbdare, cine are smerenie are iertare, cine are smerenie are îngăduinţă, cine are smerenie nu se mânie, cine are smerenie nu pomeneşte răul, cine are smerenie nu are pretenţii, cine are smerenie este om de pace şi este om la locul lui. De aceea a zis Domnul Hristos: “Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi avea odihnă sufletelor voastre. Luaţi jugul Meu că este bun şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 2, 29-30).

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 278-279)