În filme – probabil și în viață, de altfel – se întâlnește următoarea scenă: după 10-15-20 de ani, soțul și soția se află alături, în același pat, și deodată unul dintre ei înțelege că alături de el se află un om cu desăvârșire străin, cu care nu are ce să discute. Care este problema reală: faptul că la vremea respectivă nu și-a ales pe cineva cu interese apropiate sau faptul că dragostea a pierit și din această cauză deosebirea, să zicem de gusturi muzicale, i se pare o problemă foarte mare?

Înseamnă că ei n-au rămas cu nimic din experiențele prin care au trecut. În general, ce este dragostea? Cuvântul acesta acoperă trei aspecte: cel duhovnicesc, cel trupesc și cel sufletesc. Componenta duhovnicească trebuie să fie neapărat prezentă în dragostea dintre soți. Cea trupească poate slăbi, dar cea duhovnicească nu face decât să crească odată cu anii, într-o căsnicie deplină.

Ce dragoste au în vedere soții atunci când spun că dragostea a pierit? După cum se vede, dragostea trupească a trecut, iar cea duhovnicească nu s-a manifestat încă. Sau nici nu a existat... Iar de aceasta sunt vinovați chiar ei, întrucât Domnul a zis: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13, 34). Dacă cineva vrea să iubească pe altcineva (adică să-și iubească soțul, respectiv soția), Domnul îi va da har s-o facă.

Se pune adeseori întrebarea : „Dar ce să facă dacă s-a îndrăgostit de altul?”. Fără îndoială că vom întâlni de-a lungul vieții noastre oameni mult mai frumoși, mai inteligenți, mai interesanți decât soțul, respectiv soția noastră. Domnul îngăduie să-i întâlnim pe acești oameni ca să fim puși la încercare, să dovedim că suntem creștini. Dacă rămân credincios familiei mele, îi rămân credincios lui Dumnezeu.

Nimic din ceea ce poate călca integritatea și sfințenia Bisericii casnice nu trebuie să intre în ea

Deseori, cauza divorțului are la bază influența mamei ori prietenelor (prietenilor) soției, respectiv soțului.

Atunci când, după săvârșirea cununiei, le predic tinerilor însurăței, le amintesc cuvintele Apostolului, care arată că familia este o „mică Biserică”, iar Biserica cea sfântă este și neprihănită. Ca atare, nimic din ceea ce poate călca integritatea și sfințenia Bisericii casnice nu trebuie să intre în ea.

Atât soțul, cât și soția trebuie să păzească din toate puterile această mică Biserică. Nu trebuie să le faceți confidențe deosebite altora, nici măcar cu privire la lucrurile care vă îngrijorează. Este absolut inadmisibil să discutați despre viața voastră familială cu prietenele, mai ales cu cele nemăritate. „Uite ce mi-a zis!” / „Păi, răspunde-i și tu așa și pe dincolo!” – și deja a și fost aruncată sămânța viitorului divorț! Soția nu trebuie să-și permită să-și pună nici măcar în gând întrebarea „Cum a putut să-mi zică așa ceva!?”, pentru că totul începe de la gânduri...

Același lucru se întâmplă și cu mamele. Știu câteva cazuri când mamele și-au divorțat fiicele. Cauzele principale sunt dorința de a fi singurele posesoare ale copiilor lor, și invidia, căci se întâmplă, din păcate, ca mamele nemăritate să fie invidioase – poate inconștient – pe fericirea fiicelor măritate și sapă, sapă, până când clădirea căsătoriei fiicei se prăbușește.

„Poate l-ai făcut să se simtă inferior...”

Cum să treci peste divorț, dacă el este deja inevitabil?

Trebuie să ne aducem aminte întotdeauna că orice om este o ființă liberă. Copiii devin foarte des altfel decât am vrea noi să-i vedem, însă acesta este dreptul lor. E copilul tău, dar nu e sclavul tău. Dumnezeu l-a făcut prin tine, însă i-a dat voință liberă. Până și copilul, trup din trupul tău, are dreptul la propria viață! Dacă părinții nu-i respectă părerea, dreptul lui la viață personală, nu va avea o relație bună cu ei. Cu atât mai mult soțul sau soția. El este alt om. Are dreptul să dispună singur de viața sa. Și chiar s-o distrugă. Lucrul acesta trebuie înțeles. Poate că este dureros, dar este indispensabil.

Căsătoria îi unește pe soț și pe soție într-un singur trup, divorțul sfâșie acest trup comun. Dureros. Se întâmplă însă ca oamenii să sufere un accident de mașină, să se îmbolnăvească de boli cumplite. Tot dureros este, dar trăiesc mai departe... Închipuiți-vă că vi s-a cangrenat piciorul. Ce este de făcut? Fără picior este foarte rău, dar el trebuie tăiat. Trebuie să te obișnuiești să trăiești fără picior.

Să treci printr-un divorț este mult mai greu dacă ții la ranchiună – împotriva soțului sau soției ori împotriva sorții, adică lui Dumnezeu... Cea mai mare piedică este în această privință orgoliul. „Cum adică, a preferat altă femeie? Ce, eu sunt mai proastă, mai urâtă?”

Foarte des omul își părăsește tovarășul sau tovarășa de viață pentru cineva care nu se distinge prin frumusețe, prin bogăție. Trebuie reflectat: de ce mi se întâmplă asta? Poate te-ai îngâmfat față de el fără să-ți dai seama?

Știu un caz: soția cu studii superioare, soțul – fără. S-au căsătorit de timpuriu. Au făcut doi copii. Și el a plecat deodată. Ea se miră: „Nu pot să înțeleg; o cunosc ce fel de femeie este, s-a culcat cu tot cartierul. Și el a plecat cu ea!?”. I-am spus: „Poate că tu, soția lui, l-ai făcut să se simtă inferior...”

Cum să aplicăm la noi înșine cuvintele: „Iar dacă s-a despărțit, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său” (I Corinteni 7, 13)?

Trebuie să-ți evaluezi forțele și să alegi cel mai mic dintre două rele. Dacă nu poți să păstrezi celibatul, poți să intri în a doua căsătorie, dar e mai bine să rămâi așa, chiar dacă prin infidelitate a păcătuit celălalt. Dacă se va căi și va vrea să se întoarcă? Poate când se va smeri și se va întoarce va deveni un soț mai bun decât era înainte de a înșela. Dar chiar dacă nu se va întoarce, păstrarea celibatului va fi mai valoroasă din punct de vedere duhovnicesc.

Dar poate că, la vârste mai tinere, se întâmplă și invers: omul „a călcat strâmb”, s-a convins că e așteptat, că poate să plece și să se întoarcă, iar data următoare va pleca și mai ușor.

Există și oameni fără conștiință. Profunzimea căderii morale poate fi oricare. Într-un asemenea caz, dacă omul pur și simplu te epuizează prin comportamentul său, dacă e lipsit de speranță, poate fi părăsit. Ce să-i faci, se întâmplă și așa: „În mine a murit totul față de el”.

În spatele acelorași cuvinte, în diferite familii se ascund situații diferite, stări sufletești diferite. Aici nu poate fi vorba de sfaturi universale. Fiecare trebuie să-și examineze situația. Recomandările pot fi doar orientative. Omul trebuie oricum să-și asculte conștiința.

(Părintele Serghie Nikolaev, Divorțul – cum îl prevenim, cum îl depășim, Editura Sophia, în 2011)