Gelozia poate deteriora foarte mult relaţiile interumane şi mai ales pe cele apropiate, precum este căsnicia. Şi nu va fi înţeleasă și nu va fi abordată corect, dacă nu va fi recunoscută de la început ca un lucru care, într-o măsură, este firesc, jucând un rol important, câtă vreme rămâne în limite normale. Suntem înzestrați cu câteva sentimente de protecție. Frica este unul dintre acestea. Ne face să fim întotdeauna atenţi atunci când mergem pe un drum cu o circulaţie intensă. Neliniştea este un alt sentiment ce ne ajută să ne pregătim îndeajuns pentru ceea ce avem de făcut, aşa încât să-l facem şi corect, şi responsabil, pentru a nu ne expune. Gelozia este, de asemenea, unul dintre sentimentele de protecţie, care ne face atenţi la relaţiile de care depind siguranţa şi bunăstarea noastră psihosomatică.

Uneori însă aceste sentimente de protecţie iau dimensiuni necontrolate. Frica cea justificată şi folositoare devine chinuitoare, devine fobie mistuitoare; neliniştea sănătoasă, ce poate cultiva responsabilitatea, eşuează într-o angoasă nevrotică, ce-l poate distruge pe om. Omul care are sentimentele de protecţie deformate este posibil să fie chinuit de o rană interioară dureroasă.

În cazul în care omul suferă de o gelozie patologică, rănile acestea pot fi nesiguranţa pe care i-au generat-o legături din trecut şi sentimente ce converg într-o lipsă de sens personal. Omul care nu are simţul valorii personale se aşteaptă întotdeauna la respingere din partea celorlalţi şi găseşte firesc faptul că cei din jur îl aleg pe altul, în detrimentul său. Mai ales în legăturile de dragoste şi în legăturile conjugale, un astfel de sentiment naşte nesiguranţa soţului sau a partenerului în ceea ce priveşte virilitatea, respectiv feminitatea sa. Este de la sine înţeles că atunci când soţul care are astfel de sentimente nu-şi simte partenerul alături, sentimentele sale pot degenera.

Din nefericire însă, atitudinea si acţiunile soţului care este chinuit de gelozie patologică provoacă în partener exact comportamentul respingător care îl face să devină susceptibil: neplăcere, răceală, dezinteres, ceea ce, în final, certifică suspiciunea iniţială. Mai mult, devine foarte greu şi neplăcut ca cineva să trăiască într-o astfel de atmosferă, cu un astfel de soţ. Devine insuportabil să te simţi neîncetat suspectat şi, desigur, fără motiv. De asemenea, nu mai poţi simţi afecţiune şi căldură pentru cineva care neîncetat este plin de invidie şi de duşmănie faţă de tine, tot timpul acuzându-te pe nedrept. Te simţi rănit, deznădăjduit, dezamăgit, părăsit, neînţeles. Simţi nevoia de puţină căldură, de puţină simpatie şi compasiune, care să te liniştească şi să te întărească.

Cu alte cuvinte, gelozia încurajează în căsătorie exact atmosfera care face să apară suspiciunea. Există multe situaţii în care o soţie geloasă, acuzându-şi neîncetat bărbatul de adulter, îl împinge către o aventură erotică extraconjugală, pe care acesta nu o încercase niciodată până atunci.

O abordare matură a sentimentului geloziei poate contribui decisiv la protejarea căsătoriei, prin influenţa lămuritoare pe care o poate avea asupra ei. Atunci când rădăcina geloziei nu poate fi smulsă, ar trebui poate căutată şi intervenţia cuiva care este specializat în temele psihopatologiei conjugale.

(Părintele Filothei Faros, Părintele Stavros Kofinas, Căsnicia – dificultăți și soluții, Editura Sophia, pp. 222-223)