Trebuie să știm cum să ne păzim inima, care este vasul în care se primește la Botez harul sfințitor și mântuitor a lui Dumnezeu. Eliberând mintea de cele exterioare prin paza simțurilor și a imaginației, trebuie să ne ostenim la coborârea ei în inimă pentru deprinderea rugăciunii lui Iisus. Rodul acestei lucrări constă în obișnuința minții de a sta în inimă pentru a se păzi de cugete, simțuri și închipuiri păcătoase, pentru curățirea firii de orice întinăciune și primirea harului Sfântului Duh.

“Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea țâșnește viața” (Pilde 4, 23)

În inimă sunt concentrate toate simțurile și puterile sufletului și este imposibilă curățirea inimii fără curățirea simțurilor. Dacă se întinează unul dintre simțuri, sau una dintre puterile sufletului, prin pătrunderea ei în inimă se întinează atât inima, cât și restul simțurilor. Numai prin intermediul rugăciunii lui Iisus este posibilă curățirea inimii de întinăciune, care duce la aflarea scânteii harului dumnezeiesc ascuns aici. Această scânteie a harului se va transforma în focul pe care Domnul l-a adus pe pământul inimii… Atunci inima se luminează de lumina înțelepciunii și întreg omul lăuntric devine templu al Sfântului Duh. Inima devine altar, mintea devine preot, bunăvoința devine jertfă, iar rugăciunea înălțată lui Dumnezeu din inimă devine tămâie.

(Vlădica Antonie Mărturisitorul, Calea rugăciunii lăuntrice - Manualul isihiei, Editura Egumenița Galați, pp.131-132)