Când stai de vorbă cu patima, îți vorbește însuși satana. Când îi consideri pe ceilalți inferiori ție, atunci e patimă. Când ai gânduri de umilință, că ești ultimul și cel mai rău dintre oameni, nevrednic și vinovat întru toate, atunci coboară harul Sfântului Duh peste sufletul nostru cel fără patimă.

Fiecare cât știe după mintea și pregătirea lui adevărul de credință, să caute să-l păzească la nivel personal, adică pentru mântuirea sufletului lui.

Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare și curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu lașitate, ci cu bărbăție duhovnicească. Să spui: „Așa merit! Așa trebuie pentru mine. Ceilalți sunt sfinți, eu sunt rău”. Asta să o spui în orice situație ai fi.

Călugărul care nu-și ține pravila și canonul este ca un mort. Altfel ce sens are să părăsim lumea și să venim la monahism?

Să ne smerim întotdeauna și atunci toți ne vor fi apropiați. Dar dacă ne vom ține grumazul țeapăn, atunci de toți vom fi respinși.

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 290-291)