În fața duhovnicului nu trebuie să ascundem voit nici cel mai mărunt lucru. Dacă uităm fără de voie vreun oarecare păcat, trebuie să-l spovedim rândul următor, dar să nu ascundem nimic din cele ce ne mustră conștiința noastră, căci aceasta înseamnă să facem păcat îndoit, odată pentru că l-am săvârșit, iar a doua oară pentru că l-am tăinuit! Nu-ți ascunde păcatul în suflet! Aceasta este boală de moarte. Este rana care, dacă nu o operăm, poate să ne ducă în mormânt. Prin ascunderea păcatelor facem cel mai mare serviciu diavolului, care ne îndeamnă  să săvârșim fărădelegi, și după aceea să le ascundem în sufletul nostru ca pe o comoară a lui, ce îi va sluji ca învinovățire împotriva noastră. Mărturisește tot ceea ce îți întinează conștiința!

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Leacul uitat: Sfânta Taină a spovedaniei, traducere de Gheorghiță Ciocioi și Petre-Valentin Lică, Editura Sophia, 2007, p. 78)