Nu trebuie să ne simțim datori să mustrăm pe nimeni, nici pe prostituate, nici pe homosexuali, nici pe necredincioși, nici pe cei de altă credință. Să nu confundăm agresivitatea noastră cu râvna pentru credință, după cum ne îndeamnă și Sfântul Ignatie: „Amăgiți fiind de o falsă concepție despre râvnă, râvnitorii lipsiți de înțelepciune socot că, lăsându-se în voia acestei râvne, urmează Sfinților Părinți și Sfinților Mucenici, uitând că ei – râvnitorii – nu sunt sfinți, ci păcătoși”.

Dacă sfinții îi mustrau pe păcătoși și pe necredincioși, o făceau din porunca lui Dumnezeu, fiind datori să facă aceasta, potrivit insuflării Sfântului Duh, nu insuflării propriilor patimi și a demonilor. Iar cel ce se hotărăște, de capul lui, să-l acuze pe fratele sau să îi facă observație, acela arată limpede că se socoate mai înțelept și mai virtuos decât cel acuzat de el, că lucrează sub înrâurirea patimii și a amăgirii cugetelor demonice.

Se cuvine să ne aducem aminte de porunca Mântuitorului: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”.

(Ierodiaconul Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, pp. 39-40)