Zilele trecute, Iașul a fost în atenția opiniei publice naționale din pricina unei tragedii provocate de un tramvai care nu s-a putut opri decât în câteva mașini și un autobuz care așteptau la semafor undă verde. A murit un om, alte victime sunt accidentate, vatmanul e anchetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală. Cutremurător! Să stai în mașină liniștit, în cadrul unei coloane ordonată de culoarea roșie a semaforului, iar din spate să vină peste tine un vehicul cu forța unui tanc. Așa, pe neașteptate.

Cum reacționăm când auzim de astfel de nenorociri? Unii compătimesc pe cei implicați, alții se bucură că nu sunt în locul lor sau se întreabă ce păcate își vor fi tras aceia, nu puțini sunt cei care refuză să audă astfel de știri. Puțini par a fi cei al căror prim gând este: „Puteam fi eu în locul lor!”

Interesant și plin de tâlc e faptul că astfel de evenimente sunt prezentate și în Sfânta Scriptură. Evanghelistul Luca ne relatează în capitolul 13 cum unii îi povesteau lui Iisus despre galileenii al căror sânge l-a amestecat Pilat cu jertfele lor. De asemeni, în aceeași discuție a fost adusă și drama a optsprezece inși peste care s-a surpat turnul din Siloam. La fiecare dintre cele două tragedii prezentate, Mântuitorul atrage atenția că cei care au pierit astfel nu erau mai păcătoși decât ceilalți confrați ai lor. Dar „dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel”, continuă Domnul.

Nedumeriți, ne putem întreba: cum adică, dacă nu ne pocăim înseamnă că vom sfârși fie uciși, precum galileenii, fie într-un accident tragic, precum ierusalimitenii aflați în preajma acelui turn? Dar noi vedem cum moare câte unul fără să se pocăiască, susținând chiar până în ultima clipă că Dumnezeu nu există, iar moartea lui nu are nimic tragic. Unii mor în patul lor, înconjurați de cei dragi, eventual răpuși de o boală incurabilă, dar nu uciși precum cei amintiți mai înainte!

            Când Domnul zice că „toți veți pieri la fel” se referă desigur și la faptul că moartea poate veni pe neașteptate (iar astăzi accidentele rutiere nu de puține ori sunt mortale), dar și că dacă nu te pocăiești, indiferent de modul în care mori, chiar și la 99 de ani, sătul de viață, tot tragic este momentul în care pășești dincolo. Pentru că nu te-ai pocăit, nu te-ai întors cu fața spre Dumnezeu, nu ți-ai pregătit sufletul pentru despărțirea de trup, nici nu ai cum să primești altfel decât îngrozit pe cei care „cer de la tine sufletul tău” (cf. Luca 12, 20).

            Cei împăcați cu Dumnezeu și, implicit, cu semenii și cu ei înșiși, nu se mai sperie, ci văd moartea ca pe o ușurare, ca pe un prieten care vine să-i ducă într-un loc mai bun. Chiar și dacă ar veni pe neașteptate, într-un accident precum cel de la Iași, de zilele trecute, moartea nu mai e o tragedie, cel puțin nu pentru o persoană pregătită să moară oricând, așa cum fiecare creștin (demn de acest nume) cred că și este. Așa că... să nu ne fii tragică, moarte!