Ce te leneveşti, păcătosule? Ce te deznădăjduieşti? Dacă în cer se face bucurie când tu te pocăieşti, apoi ce te înfricoşezi? Îngerii se bucură, şi tu te trândăveşti? Arhanghelul este propovăduitor al pocăinţei, şi tu te înfricoşezi? Preacurata şi nedespărţita şi închinata Treime te cheamă, şi tu suspini? Să nu ni se facă nouă dulce grija lumii, ca să nu ne amărască focul cel veşnic şi viermele cel neadormit!

 

Deci, să plângem aici puţintel, ca să nu plângem acolo veşnic, muncindu-ne! Vedeţi, nimeni să nu se lenevească, căci grabnică şi ca un fulger înfricoşat va fi venirea lui Hristos. Nu vă temeţi, că fiecare va lua în ceasul acela după lucrurile lui; fiecare povara sa îşi va purta, fiecare va secera ce a semănat. Toţi goi vom sta înaintea divanului lui Hristos şi fiecare din noi, pentru sine va da seamă Judecătorului. În ceasul acela, nimeni nu va putea să ajute cuiva, nici fratele fratelui, nici părinţii feciorilor, nici feciorii părinţilor, nici prietenii prietenilor, nici bărbatul soţiei, ci fiecare cu frică şi cu cutremur va sta înainte, aşteptând să audă hotărârea lui Dumnezeu.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 100)