De ni s-ar întâmpla mii de căderi şi de răni, să nu descurajăm şi să nu părăsim cursa în stadion. Căci e cu putinţă ca printr-o mică luptă să câştigăm biruinţa şi să primim cununa.

Lumea aceasta e un loc de luptă şi un stadion de curse. Şi timpul acesta e un timp de luptă. Şi în locul de luptă nu e lege. Adică Împăratul nu pune un hotar ostaşilor până nu se va isprăvi lupta şi nu va ajunge fiecare om la uşa Împăratului împăraţilor şi nu se va proba acolo cine a răbdat în luptă şi nu s-a lăsat să fie înfrânt şi n-a dat bir cu fugiţii.

Căci de câte ori nu se află câte un om care pare să nu fie de nici un folos cuiva şi e dat mereu la o parte din lipsa de deprindere şi aruncat, şi totuşi, aflându-se întru neputinţă, răpeşte steagul din mâna oştirii fiilor uriaşilor şi înalţă numele lui şi e lăudat mai mult decât toţi cei ce se luptă şi sunt cunoscuţi prin biruinţele lor şi primeşte cununa şi darul de preţ mai mult decât toţi soţii lui? De aceea să nu rămână nici un om în deznădejde. Să nu ne lenevim în rugăciune şi să nu pregetăm în a cere ajutor de la El.

Şi aceasta să o punem în cugetul nostru, ca atâta timp cât suntem în lume şi lăsaţi în trup, chiar de ne vom înălţa până la crugul (absida) cerurilor, nu trebuie să fim fără fapte şi trudă şi grijă. Prin aceasta vine desăvârşirea.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, cuvântul L, în Filocalia, vol. X, p. 263-264)