Să avem mintea ridicată la acest dumnezeiesc scop al vieţii noastre, sfinţenia, dobândirea Duhului Sfânt, dar să fim atenţi la „primul pas” – cum ne explică Părintele Sofronie – „metoda” Sfântului Siluan. Adică, fiind mereu conştienţi de scopul final al vieţii noastre, să punem în fiecare zi „început bun”, care constă în petrecerea acesteia „fără de păcat”! Asta înseamnă lucrarea celui mai mic gest cu gândul la Dumnezeu şi la voia Lui, trăirea fiecărui fior de viaţă în rugăciune şi refuzul deznădejdii ori de câte ori cădem şi ratăm mii şi mii de momente şi ocazii. Pentru aceasta ne-a dăruit Domnul pocăinţa. Şi cu ea vom dobândi virtutea îndelungii răbdări cu noi şi cu aproapele. Răbdarea nu înseamnă nepăsare, ci îndurarea, cu durere deci, a neputinţei şi chemarea lui Dumnezeu mereu şi mereu în ajutor. Aşa, durerea strâmtorării căii devine bucurie sfântă!

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 51)